Zelenski, în Congresul SUA: Rusia trebuie oprită. Avem nevoie de voi, acum.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a deschis discursul în fața Congresului, lăudând curajul poporului ucrainean și spunând că destinul țării sale este decis chiar acum pe fondul invaziei Rusiei.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a adresat, miercuri Congresului Statelor Unite, el fiind întâmpinat cu aplauze. El a făcut apel din nou la instituirea unei zone de restricţie aeriană deasupra Ucrainei. Zelenski a prezentat un material video cu distrugerile provocate de forţele ruseşti în Ucraina, care s-a încheiat cu un mesaj tocmai pentru instituirea restricţiilor de zbor în spaţiul aerian ucrainean.
Președintele ucrainean și-a deschis discursul lăudând curajul poporului ucrainean și spunând că „destinul” țării sale este decis chiar acum. Intervenția sa a fost primită cu ovații, toți membrii Congresului ridicându-se în picioare.
Capitala Kiev este „supusă rachetelor și atacurilor aeriene din partea trupelor ruse în fiecare zi. Dar nu renunță", a spus Zelensky. El a arătat că țara sa se află „în cel mai rău război de la al Doilea Război Mondial”.
„Sunt mândru să vă salut din Ucraina, din capitala noastră Kiev, un oraș care este supus asediului în fiecare zi, dar care nu se predă. Nici nu ne-am gândit vreo secundă, la fel ca mulți din alte orașe, din frumoasa noastră țară, care dau piept cu cele mai grele lupte de la Al Doilea Război Mondial până astăzi.
Vă vorbesc în numele ucrainenilor, un popor iubitor de libertate care rezistă invaziei rusești. Îi rugăm pe fiii și fiicele Rusiei să oprească această invazie pe scară largă. Nu știm dacă ucrainenii vor fi liberi. (...). Rusia nu ne-a atacat numai pe noi, nu doar tărâmul nostru, nu doar orașele noastre. A pornit o ofensivă brutală împotriva valorilor noastre, a valorilor umane de bază. A aruncat cu tancuri și avioane în libertatea noastră, în dreptul nostru de a trăi liberi în propria noastră țară, de a ne alege propriul viitor. Împotriva dorinței noastre de a fi fericiți, împotriva visului nostru național, visuri pe care le aveți și voi, Statele Unite.”, a spus Zelenski.
De asemenea, președintele Ucrainei a cerut Statelor Unite să „facă mai mult” în „cea mai întunecată perioadă” pentru țara sa și pentru întreaga Europă.
„În cea mai neagră perioadă pentru țara noastră, pentru întreaga Europă, fac apel să faceți mai mult. Sunt necesare noi pachete de sancțiuni, în mod constant, în fiecare săptămână, până când mașinăria militară rusă se oprește. Sunt necesare restricții pentru toți cei pe care se bazează acest regim nedrept (...). Toate companiile americane trebuie să părăsească imediat piața din Rusia, pentru că este inundată de sângele nostru.
Doamnelor și domnilor, membri ai Congresului, ar trebui să faceți presiune dacă există companii care finanțează mașina militară rusă. Vreau să mă asigur că rușii nu primesc nici măcar un ban pe care să îl folosească pentru a distruge oamenii din Ucraina”.
Apel către Biden: „A fi liderul lumii înseamnă a fi liderul păcii”
Zelensky i s-a adresat direct și președintelui american Joe Biden, cerându-i să fie „liderul păcii”, potrivit CNN.
„Mă adresez președintelui Biden: Tu ești liderul națiunii, al măreței tale națiuni. Îți doresc să fii liderul lumii. A fi liderul lumii înseamnă să fii liderul păcii", a spus Zelensky în limba engleză. El și-a suținut discursul în limba ucraineană, însă la final li s-a adresat în limba engleză membrilor Congresului.