Zelenski evocă un posibil summit de pace anul acesta
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că speră ca în toamna acestui an să poată fi organizat un summit de pace care să pună capăt războiului pornit de Rusia contra ţării sale.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că speră ca în toamna acestui an să poată fi organizat un "summit de pace" care să pună capăt războiului pornit de Rusia contra ţării sale şi a estimat că discuţiile care se vor desfăşura săptămâna aceasta în Arabia Saudită sunt un pas în această direcţie, transmite Reuters.
"Lucrăm pentru a face să se întâmple anul acesta", a spus Zelenski în faţa diplomaţilor ucraineni, referindu-se la un summit care să aducă pacea. "Toamna este foarte aproape, dar încă mai este timp pentru a pregăti summitul şi pentru a implica majoritatea ţărilor lumii", a adăugat preşedintele ucrainean, care încearcă în prezent împreună cu aliaţii săi să construiască un sprijin internaţional cât mai larg pentru un "summit de pace" care să plece de la formula de pace dorită de Kiev.
El a menţionat mai departe că aproximativ 40 de ţări vor fi reprezentate la discuţiile confidenţiale care vor fi găzduite sâmbătă şi duminică de Arabia Saudită la Jeddah şi care vor aborda planul de pace propus de Zelenski, plan care cere retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional, inclusiv cu peninsula Crimeea.
Printre statele care vor fi reprezentate la discuţiile din Arabia Saudită se numără SUA, ţări europene, Egipt, Turcia, dar şi Brazilia şi India, apropiate de Rusia în grupul BRICS.
Însă Rusia nu a fost invitată, iar aceasta vede în reuniunea de la Jeddah mai degrabă o încercare de a promova punctele de vedere ale Ucrainei şi de a ralia faţă de acestea alte state.
Totuşi, surse diplomatice citate de agenţia DPA afirmă că gazda reuniunii, Arabia Saudită, depune eforturi pentru identificarea unui compromis acceptabil de ambele părţi, în speranţa că "un summit global de pace" va putea fi organizat mai târziu anul acesta pentru a pune capăt războiului din Ucraina.
Însă oficiali ucraineni şi occidentali au declarat că "summitul de pace" evocat de Zelenski nu va implica Rusia, deşi aceasta este parte în conflict, aşadar în această formulă nu ar fi vorba despre negocieri de pace propriu-zise între Moscova şi Kiev.
Ultima rundă de negocieri de pace ruso-ucrainene a avut loc în martie anul trecut la Istanbul. Ulterior, Kievul a condiţionat orice tratative cu Moscova de retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina (inclusiv din Crimeea) şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional, cum prevede planul propus de Zelenki şi considerat de Moscova o cerere de capitulare a Rusiei. De partea sa, aceasta din urmă cere Kievului să accepte pierderea Crimeei şi a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia şi le reproşează responsabililor ucraineni că s-au retras anul trecut de la negocierile de pace pentru că aşa le-a cerut Washingtonul.
Pe de altă parte, în discursul său de miercuri Volodímir Zelenski a cerut Uniunii Europene să dea undă verde până la finele anului în curs negocierilor de aderare a Ucrainei la blocul comunitar.
"Până la sfârşitul anului, decizia de a începe negocierile pentru aderarea statului nostru trebuie să fie aprobată de Consiliul European. Nu există alternativă la aceasta", a indicat el.