Vladimir Putin le cere vecinilor Rusiei să nu escaladeze tensiunile

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a cerut vineri vecinilor Rusiei să nu escaladeze tensiunile, în a noua zi după ce Moscova şi-a trimis forţele armate în Ucraina, transmite Reuters.

"Nu avem intenţii rele la adresa vecinilor noştri. Şi i-aş sfătui şi pe ei să nu escaladeze situaţia, să nu introducă nicio restricţie. Ne îndeplinim obligaţiile şi vom continua să le îndeplinim", a declarat Putin într-o serie de remarci televizate.
"Aici, nu vedem rostul să agravăm sau să înrăutăţim relaţiile noastre. Şi toate acţiunile noastre, dacă vor apărea, vor apărea întotdeauna ca răspuns la acţiuni neprietenoase, acţiuni împotriva Federaţiei Ruse", a adăugat el.
Potrivit Reuters, Putin a fost prezentat la televiziune în timp ce participa online, de la reşedinţa sa de la periferia Moscovei, la ceremonia de arborare a drapelului la un feribot în nordul Rusiei.