Ursula von der Leyen anunţă un împrumut al UE de 35 miliarde de euro pentru Ucraina

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri un împrumut de până la 35 de miliarde de euro pentru Ucraina, parte a angajamentului G7, scrie The Kyiv Independent.

Ursula von der Leyen anunţă un împrumut al UE de 35 miliarde de euro pentru Ucraina
Foto: x.com/ZelenskyyUa

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri un împrumut de până la 35 de miliarde de euro pentru Ucraina, parte a angajamentului G7, scrie The Kyiv Independent. Împrumutul, susținut din activele rusești înghețate, va fi utilizat pentru energie, adăposturi și apărare, conform declarațiilor președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Fondurile vor ajuta Ucraina în fața atacurilor rusești și includ achiziții de drone și rachete de producție internă, relatează Mediafax. Planul G7 este condiționat de extinderea sancțiunilor asupra activelor rusești, măsură blocată momentan de Ungaria.
„Și astăzi pot anunța că vom pune la dispoziție o sumă suplimentară de aproape 160 de milioane de euro pentru această iarnă. Această sumă include 60 de milioane de euro sub formă de ajutor umanitar pentru adăposturi și încălzitoare și aproximativ 100 de milioane de euro pentru lucrări de reparații și energie regenerabilă, iar aceste 100 de milioane de euro provin din veniturile obținute din imobilizarea activelor rusești în Uniunea Europeană. De altfel noaptea trecută mai multe regiuni din Ucraina au fost din nou ținta atacurilor rusești. Apărarea antiaeriană din țara vecină a distrus toate cele 70 de drone și o rachetă din cele 4. Oficialii au raportat pagube majore în unele sate din cauza rămășițelor care au căzut. În discursul său președintele Volodimir Zelenski a spus, după o discuție cu comandanții săi militari, că forțele ucrainene au redus potențialul trupelor ruse de a lansa atacuri în regiunea Donețk, pe frontul de est.”, a declarat Ursula von der Leyen.
„Despre operațiunile din Kursk. Pe frontul de acolo am reuşit deja să trimitem în această zonă în jur de 40.000 de soldaţi ruşi. Militarii noștri continuă să lucreze acolo. Fondul de schimb la fel a fost completat. Totuși, situația a rămas „extrem de dificilă, cu lupte grele în fiecare zi” în cele două sectoare ale frontului de est supuse celor mai multe atacuri rusești – Pokrovsk și Kurakhove.”, declară președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Zelenski va fi primit de Biden joia viitoare la Casa Albă şi va avea o întrevedere separată cu vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, relatează Agerpres.
El intenţionează să se întâlnească şi cu fostul preşedinte Donald Trump, care candidează din nou din partea Partidului Republican. Preşedintele ucrainean a susţinut că doreşte să înţeleagă şi viziunea acestuia despre războiul din Ucraina.
AFP apreciază că revenirea lui Trump la putere ar putea submina sprijinul militar din partea Washingtonului, vital pentru Kiev. Unii colaboratori ai lui au lăsat să se înţeleagă că, dacă ajunge din nou preşedinte, Trump va folosi ajutorul american ca o pârghie pentru a obliga Ucraina să facă concesii teritoriale.
Trump a declarat de mai multe ori că ar putea pune capăt rapid războiului, însă nu a explicat cum.