Un bărbat s-a însurat cu trei gemene în aceeași zi
Un congolez s-a însurat cu triplete în aceeași zi, pentru că ele îi ceruseră simultan mâna. „A fost ca un vis”, a declarat poligamul Luwizo.
Un congolez s-a însurat cu triplete în aceeași zi, pentru că ele îi ceruseră simultan mâna. „A fost ca un vis”, a declarat poligamul Luwizo după evenimentul care a avut loc în localitatea South Kivu din partea răsăriteană a Republicii Democrate Congo, potrivit The New York Post, citat Hotnews.ro.
„Când i-am spus că trebuie să se însoare cu toate trei, a fost șocat”, a declarat una dintre soții.
„Dar, din moment ce se îndrăgostise de toate, nimic nu ne-a putut opri, deoarece și noi eram îndrăgostite de el.” Iar Luwizo a spus că a fost „obligat să se însoare cu toate pentru că sunt triplete.”
În ciuda acestora, măritișul cu același bărbat nu le deranjează pe miresele obișnuite să împartă totul din fragedă pruncie. Ba chiar nu și-au ascuns încântarea, una jubilând: „Azi suntem cât se poate de fericite, pentru că ni s-au îndeplinit visurile fără a fi despărțite din cauza soților.”