Ucraina promite noi atacuri în interiorul Rusiei
Ucraina promite că vor urma şi alte atacuri asupra unor ţinte pe teritoriul rus, după cel efectuat săptămâna trecută cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei.
Ucraina promite că vor urma şi alte atacuri asupra unor ţinte pe teritoriul rus, după cel efectuat săptămâna trecută cu drone asupra unor baze aeriene situate adânc în interiorul Rusiei, în timp ce experţi militari ruşi admit că Ucraina dispune de capacităţi pentru astfel de acţiuni şi cer consolidarea antiaerienei ruse în profunzimea teritoriului, relatează agenţia EFE.
"Vom lovi acolo unde este necesar, unde trebuie să lovim inamicul, pentru că inamicul este aici, de la frontieră până la Vladivostok", iar pentru aceasta "nu vom cere permisiunea nimănui", a declarat la televiziunea ucraineană secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare a Ucrainei, Oleksii Danilov.
Potrivit presei americane, Washingtonul va lăsa Kievul să aleagă cum să-şi folosească armele contra Rusiei, cerându-i doar să respecte "legile războiului şi convenţiile de la Geneva", după atacurile de săptămâna trecută cu drone asupra a două baze aeriene ruseşti situate la sute de kilometri de frontiera ucraineană.