Turcan: Avem un plan de egalizare a vârstei de pensionare spre 65 de ani
Vârsta de pensionare pentru femei va creşte şi va ajunge la 65 de ani, adică se va egaliza cu cea a bărbaţilor, a anunţat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Vârsta de pensionare pentru femei va creşte şi va ajunge la 65 de ani, adică se va egaliza cu cea a bărbaţilor, a anunţat ministrul Muncii, Raluca Turcan.
Astfel, guvernul va merge pe un plan treptat de egalizare a vârstei de pensionare, având în vedere că femeile ies la pensie, în prezent, la 61 de ani, a spus Turcan, potrivit digi24.ro.
"Pe actuala lege, noi avem un plan de egalizare a vârstei de pensionare spre 65 de ani, deja asumat până în anul 2030”, a declarat Turcan.
Ulterior, şefa de la Muncă a precizat că se merge spre "egalizarea vârstei de pensionare și în niciun caz să nu depășim vârsta de 65 de ani".
"Acum, vârsta de pensionare a femeilor este 61,7, la anul va fi mai mult. Din ce în ce mai mult, până în anul 2030, așa prevede actuala legislație. Vârsta de pensionare a bărbaților și a femeilor va fi egală", a adăugat Turcan.
"Românii vor avea o nouă lege a pensiilor până la sfârșitul anului viitor", a adăugat Turcan
Potrivit ministrului, în afară de România, doar în Polonia vârsta de pensionare diferă pentru femei și bărbați.
Raluca Turcan a explicat că românii vor avea o nouă lege a pensiilor până la sfârșitul anului viitor, iar din 2023, își vor putea accesa dosarul privat de pensie în format electronic, după ce întreg procesul de digitalizarea a sistemului va fi finalizat.