Starea de alertă va fi prelungită cu încă 30 de zile. Ce măsuri de relaxare a anunțat Florin Cîțu
Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie.
Starea de alertă pe teritoriul României va fi prelungită cu încă 30 de zile. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu la finalul ședinței de Guvern de miercuri, atunci când a prezentat și noi măsuri de relaxare, printre care și permisiunea ca mai multe persoane să participe la evenimentele festive organizate în interior.
”Am adoptat proiectul de Hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând din data de 12 iunie, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a anunțat Cîțu.
Șeful Guvernului a prezentat și unele măsuri de relaxare care vor intra în vigoare în perioada următoare.
”Se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova la Rădăuți-Prut, județul Botoșani. Se permite, în data de 28 iunie 2021, participarea la evenimentul sportiv organizat în cadril optimilor Campionatului European de fotbal UEFA 2020 cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor.
Al treilea lucru important, permiterea organizării și desfășurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale parțiale din data de 27 iunie, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane. Extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunți și botezuri, la maximum 200 de persoane în interior și ci asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană”, a mai spus Florin Cîțu.