Sorin Cîmpeanu: Tezele pentru acest an școlar sunt suspendate
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că tezele pentru anul școlar 2020 – 2021 sunt suspendate și explicat cum se vor calcula mediile la finalul anului școlar.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că tezele pentru anul școlar 2020 – 2021 sunt suspendate și explicat cum se vor calcula mediile la finalul anului școlar.
„Pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020. În consecință, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat întreg”, a anunţat Sorin Cîmpeanu.
Potrivit ministrului, având în vedere că la acest moment aproape un milion de elevi participă la toate activitățile didactice în sistem online și atâta timp cât sistemul de învățământ din România nu dispune de platforme de evaluare și examinare dedicate și securizate, „relevanța tezelor este mai mult decât discutabilă".
Sorin Cîmpeanu susține, de asemenea, ideea ca examenele naționale să se desfășure cu prezența fizică a elevilor în clase, deoarece nu există platforme dedicate, securizate pentru examinare online.