Simona Halep, reacție la decizia TAS: În cele din urmă, adevărul a prevalat. Abia aștept să mă întorc în circuit
Simona Halep a susținut că acuzațiile ce i-au fost aduse au fost de-a dreptul scandaloase, dar ea a avut mereu convingerea că adevărul va ieși la iveală.
Într-o primă reacție după ce TAS i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni, Simona Halep a susținut că acuzațiile ce i-au fost aduse au fost de-a dreptul scandaloase, dar ea a avut mereu convingerea că adevărul va ieși la iveală.
„De-a lungul acestui proces lung și dificil, mi-am menținut convingerea că adevărul va ieși în cele din urmă la iveală și că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt și am fost întotdeauna o sportivă curată. Credința mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzațiile scandaloase care mi-au fost aduse și de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea.
Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aș fi dorit. Aș dori să le mulțumesc avocaților mei care au fost alături de mine și au crezut în mine de la început; și, mai important, vreau să le mulțumesc sponsorilor mei, fanilor și concurenților mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung și dificil. Abia aștept să mă întorc în circuit”, a declarat Simona Halep, potrivit Euronews.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat marți, 5 martie, că perioada suspendării Simonei Halep a fost redusă de la patru ani la 9 luni.
„Comisia TAS a stabilit în unanimitate că perioada de ineligibilitate de patru ani impusă de Tribunalul Independent al ITF va fi redusă la o perioadă de ineligibilitate de nouă (9) luni începând cu 7 octombrie 2022, perioadă care a expirat la 6 iulie 2023. Întrucât această perioadă a expirat înainte ca procedurile de apel să fie chiar depuse la TAS, Comisia TAS a considerat că este oportun să emită partea operativă a hotărârii arbitrale cât mai curând posibil, împreună cu un comunicat de presă cuprinzător.
De asemenea, Comisia TAS a dispus descalificarea tuturor rezultatelor competitive obținute de dna Halep de la 29 august 2022 (data prelevării probei sale pozitive) până la 7 octombrie 2022, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasament și premii în bani. Prin urmare, se respinge apelul declarat de ITIA și se admite parțial apelul declarat de Simona Halep (se respinge cererea acesteia de a anteda începutul suspendării la 29 august 2022)”, se arată în comunicatul oficial al TAS.