Senator AUR ar fi adormit în timpul unei ședințe parlamentare
Senatorul de Suceava Mircea Dăneasă a adormit în Parlament încă de la primele ședințe la care a participat. Parlamentarul în vârstă de 65 de ani se află la primul mandat și a fost ales pe lista Partidului AUR.
Senatorul de Suceava Mircea Dăneasă a adormit în Parlament înca de la primele ședințe la care a participat. Parlamentarul în vârstă de 65 de ani se află la primul mandat și a fost ales pe lista Partidului Alianța pentru Unirea Românilor.
AUR a obținut în Suceava cel mai mare scor al partidului din țară, 14,72% la Senat. Imaginea a fost publicată de site-ul stirisuceava.net.
Dăneasa este sculptor și unul dintre primii practicanți de yoga din Romania, fiind elevul lui Mario Vasilescu. Dupa alegeri, el s-a plans la Televiziunea Intermedia Suceava că prietenii de pe Facebook, „între ghilimele”, au fost dezamăgiți că a ajuns senator.
Contactat de reporterul Adevărul, senatorul Mircea Dăneasă susține că nu dormea, ci se afla într-o poziție care „înseamnă presiune pe stern” și care „activează ceea ce în sanscrită se numește «vishuddha chakra»”. Poeții, spune demnitarul, „o folosesc pentru inspirație, când vor să scrie”.
„Acolo este Camera Deputaţilor. Eu eram lângă un deputat AUR şi poziţia aia înseamnă presiune pe stern. Asta activează ceea ce în sanscrită se numeşte «vishuddha chakra». Asta activează conexiunile mintale speciale. Poeţii o folosesc pentru inspiraţie, când vor să scrie. Contextul: eram în Camera Deputaţilor, cu o seară înainte de ultima zi parlamentară, când s-au votat comisiile de interpelare a miniştrilor. Şedinţa s-a terminat pe la două noaptea. Grupul parlamentar de deputaţi AUR a părăsit sala în semn de protest, era noapte târziu. La noi, la Senat, se terminase activitatea şi noi nu am protestat, am stat până la sfârşit. M-am dus apoi în Camera Deputaţilor să văd care este atmosfera. Ca să îmi dau seama pe cont propriu de ce au plecat. Am stat mult acolo. Eram obosit, dar nu îmi era somn. Mă incitaseră războaiele acelea feroce şi voiam să văd cum se concluzionează. S-au concluzionat că cei care aveau majoritatea au făcut cum au vrut. Nu dormeam acolo. Îmi pregăteam nişte idei pentru a doua zi la interpelare. Aveam interpelare la comisia Buget-Finanţe-Bănci şi mă gândeam dacă este oportun să pun întrebări negative sau să fac o interpelare pozitivă şi mi-am construit două direcţii cu fraze adecvate. Asta mi-a prins bine”, a declarat parlamentarul sucevean.
Din postările de pe Facebook rezultă că Dăneasa este un militant împotriva obligativității măștii de protecție. De altfel, în timp ce dormea în Parlament, masca de protecție a senatorului era căzută și nu îi acoperea gura și nasul.
Noul Parlament al României a fost convocat în ziua de luni, 21 decembrie, iar din el fac parte PSD, PNL, USR-PLUS, AUR, UDMR și grupul minorităților naționale.