Semnătura electronică va putea fi folosită la încheierea contractului individual de muncă

Guvernul a aprobat un proiect de ordonanță de urgență care prevede posibilitatea folosirii semnăturii electronice la încheierea contractului individual de muncă.

Semnătura electronică va putea fi folosită la încheierea contractului individual de muncă
Foto: Freepik.com

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri un proiect de ordonanță de urgență care prevede posibilitatea folosirii semnăturii electronice avansate sau calificate la încheierea contractului individual de muncă, a actelor adiționale la acesta, dar și pentru întocmirea tuturor înscrisurilor/ documentelor din domeniul relațiilor de muncă.

Semnătura electronică va fi însoțită de marca temporală calificată și sigiliul electronic calificat al angajatorului.  
"Numărul contractelor individuale de muncă cu clauză de telemuncă a crescut semnificativ. Dacă în luna martie a anului trecut, la debutul pandemiei, în registrul general de evidență a salariaților erau înregistrate 50.577 de astfel de contracte, până la sfârșitul anului numărul a crescut la 383.300. Tendința de creștere continuă și în 2021. În luna martie erau înregistrate aproape 395.000 de contracte cu clauză de telemuncă. Câtă vreme se mențin regulile de distanțare fizică, inclusiv la locul de muncă, iar telemunca rămâne o soluție dezirabilă, angajatorii trebuie sprijiniți, prin simplificarea procedurilor specifice de resurse umane, să utilizeze forme alternative de muncă”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.   
Actul normativ reformulează definiția telemuncii și elimină sintagma „cel puțin o zi pe lună” în contextul în care, în momentul de față, această formă de organizare a muncii se desfășoară în mod regulat.
În același timp, salariatul care își desfășoară activitatea în telemuncă are obligația de a respecta și asigura confidențialitatea informațiilor utilizate în timpul desfășurării activității. Activitatea acestuia poate fi verificată de angajator prin utilizarea tehnologiei informației și comunicațiilor, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii.
Angajatorul poate utiliza semnătura electronică avansată sau calificată și în raporturile pe care le are cu instituțiile publice, la întocmirea înscrisurilor sau documentelor din domeniul relațiilor de muncă/securității și sănătății în muncă.
Toate documentele încheiate prin utilizarea semnăturii electronice vor fi arhivate de angajator și vor fi puse la dispoziția organelor de control competente, la solicitarea acestora.