Rusia a impus restricţii temporare asupra exportului de uraniu îmbogăţit către SUA

Rusia, cel mai mare furnizor de uraniu îmbogăţit din lume, a anunţat vineri că a impus restricţii temporare asupra exportului de uraniu îmbogăţit către SUA.

Rusia a impus restricţii temporare asupra exportului de uraniu îmbogăţit către SUA
Foto: Realitatea.md

Rusia, cel mai mare furnizor de uraniu îmbogăţit din lume, a anunţat vineri că a impus restricţii temporare asupra exportului de uraniu îmbogăţit către SUA, o măsură de represalii simbolică după ce Statele Unite au interzis importurile de uraniu din Rusia, transmite Reuters.

Rusia deţine aproximativ 44% din capacitatea mondială de îmbogăţire a uraniului. De asemenea, aproximativ 35% din importurile de combustibil nuclear ale Statelor Unite au provenit din Rusia până când, în luna mai, preşedintele american Joe Biden a semnat o lege care impune un embargo asupra uraniului îmbogăţit importat din Rusia.
Dar guvernul american poate dispune derogări de la aplicarea acestei legi în cazul apariţiei unor dificultăţi de aprovizionare din alte surse. Însă în urma restricţiilor anunţate acum de Rusia se restrânge capacitatea SUA de a apela la astfel de derogări.
Guvernul rus a anunţat că decizia de impunere a unor restricţii temporare asupra exporturilor de uraniu îmbogăţit către SUA a fost semnată de preşedintele Vladimir Putin, dar ea cuprinde totuşi unele excepţii.