Roxana Mînzatu va fi vicepreşedintă executivă a Comisiei Europene
Roxana Mînzatu, candidata României pentru Comisia Europeană, a primit postul de vicepreşedintă executivă pentru oameni, competenţă şi pregătire în noua Comisie Europeană.
Roxana Mînzatu, candidata României pentru Comisia Europeană, a primit postul de vicepreşedintă executivă pentru oameni, competenţă şi pregătire în noua Comisie Europeană, anunţată marţi, la Bruxelles, de preşedinta executivului european, Ursula von der Leyen.
"Sunt foarte bucuroasă să îi încredinţez Roxanei Mînzatu rolul de vicepreşedintă executivă pentru oameni, competenţe şi pregătire. Ea va avea responsabilitatea pentru competenţe, educaţie şi cultură, locuri de muncă de calitate şi drepturi sociale. Aceasta se află sub umbrela demografiei. Roxana va conduce în special o Uniune a competenţelor şi pilonul european al drepturilor sociale. Ea se va concentra asupra acelor domenii care sunt esenţiale pentru a uni societatea noastră", a declarat Ursula von der Leyen.
Politiciana germană a anunţat că noua Comisie va fi mai suplă, cu posturi interconectate şi nu va mai avea posturi de vicepreşedinţi simpli, ci şase vicepreşedinţi executivi.
În ceea ce priveşte paritatea de gen, o temă dragă Ursulei von der Leyen, ea a transmis că din noua echipă vor face parte 11 femei, ceea ce reprezintă 40% din Colegiul Comisarilor.
Von der Leyen, care dorea să obţină paritatea în această echipă de 27 de comisari, a explicat că propunerile iniţiale din statele membre au dat o pondere de 22% a femeilor. "A fost complet inacceptabil", a subliniat ea, recunoscând în acelaşi timp că, în ciuda progreselor înregistrate în cursa de acasă, mai era "încă multă muncă de făcut".
Von der Leyen a declarat că, din cei şase vicepreşedinţi executivi în noua Comisie Europeană, patru sunt femei şi doi sunt bărbaţi. "Trei din statele membre care au aderat înainte de căderea Cortinei de Fier. Şi trei din statele membre care au aderat după ce Europa a fost reunificată. Din ţările baltice, din ţările nordice şi din Europa de Est. Miniştri şi prim-miniştri. Cu un trecut diferit. Dar toţi cu un singur obiectiv comun - şi acesta este să facă Europa mai puternică", a apreciat ea.
Potrivit Europa Liberă România, noul Executiv comunitar, care urmează să fie audiat și votat de Parlamentul European, va arăta astfel:
- Ursula von der Leyen (Germania) – președinta Comisiei Europene
- Teresa Ribera (Spania) – vicepreședinte executiv pentru tranziția verde
- Henna Virkkunen (Finlanda) – vicepreședinte executiv pentru tehnologie
- Stephane Sejourne (Franța) – vicepreședinte executiv pentru prosperitate și industrie
- Roxana Mînzatu (România) – vicepreședinte executiv pentru muncă, drepturi sociale și educație
- Raffaele Fitto (Italia) – vicepreședinte executiv pentru coeziune și reforme
- Kaja Kallas (Estonia) – înalt reprezentant pentru afaceri externe și securitate
- Magnus Brunner (Austria) – comisar pentru afaceri interne și migrație
- Hadja Lahbib (Belgia) – comisar pentru gestionarea crizelor
- Ekaterina Zaharieva (Bulgaria) – comisar pentru start-up-uri
- Dubravka Suica (Croația) – comsar pentru zona Mediteranei
- Costas Kadis (Cipru) – comisar pentru pescuit și oceane
- Jozef Sikela (Cehia) – comisar pentru parteneriate internaționale
- Dan Jorgensen (Danemarca) – comisar pentru energie
- Apostolos Tzitzikostas (Grecia) – comisar pentru transport, sustenabil și turism
- Oliver Varhelyi (Ungaria) – comisar pentru sănătatea și bunăstarea animalelor
- Michael McGrath (Irlanda) – comisar pentru democrație
- Valdis Dombrovskis (Letonia) – comisar pentru economie și productivitate
- Andrius Kubilius (Lituania) – comisar pentru apărare și spațiu
- Christophe Hansen (Luxemburg) – comisar pentru agricultură și alimente
- Glenn Micallef (Malta) – comisar pentru tineret și sport
- Wopke Hoekstra (Olanda) – comisar pentru climă
- Piotr Serafin (Polonia) – comisar pentru buget
- Maria Luis Albuquerque (Portugalia) – comisar pentru servicii financiare
- Roxana Mînzatu – comisar pentru drepturi sociale
- Maros Sefcovic (Slovacia) – comisar pentru securitate economică
- Marta Kos (Slovenia) – comisar pentru extindere
- Jessika Roswall (Suedia) – comisar pentru mediu.
Europarlamentarul Roxana Mînzatu s-a născut la 1 aprilie 1980. Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii din Bucureşti (2002), Roxana Mînzatu deţine un master în Integrare Europeană obţinut la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" (2005); un certificat de stagiu la Biroul de reprezentare la Bruxelles al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (2006); o diplomă de absolvire a programului de formare profesională corespunzător categoriei înalţilor funcţionari publici, urmat la Institutul Naţional de Administraţie (iulie 2009). A mai urmat şi alte cursuri de formare acreditate, absolvite cu certificate recunoscute de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei: Formator, Manager de Proiect, Formator de Formatori, potrivit www.cdep.ro.
Consilier de integrare la Ministerul Integrării Europene (2004-2006); a fost manager de proiect în Consultanţă accesare fonduri nerambursabile UE, planificare strategică în APL, dezvoltare locală la Project Europa Regional Bucureşti (2006-2008); director la Standard Management Braşov şi lector fonduri nerambursabile la Patronatul Serviciilor Publice din România (2008-2009); director/formator la Eurokorona, activând în consultanţă şi formare accesare fonduri nerambursabile UE, planificare strategică în APL, dezvoltare locală (2009-2011).
A mai fost: mentor proiect Regions for Jobs la Camera de Comerţ şi Industrie Braşov şi expert tehnic proiect la Agenţia Metropolitană Braşov (2013); director executiv la Fundaţia Şcoala Română de Afaceri a Camerelor de Comerţ şi Industrie - Filiala Braşov (2011-2014); consultant programe formare la Technical Training, ocupându-se de formare profesională categorii vulnerabile, implementare FSE/POSDRU (dec. 2014 - mart. 2015).
Membru PSD din ianuarie 2000, a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene Braşov PSD (aprilie 2013), apoi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Braşov a Femeilor Social Democrate (septembrie 2013).
Consilier judeţean la Braşov (2004-2008, 2011-2012, 2016); subprefect de Braşov (2009); expert proiect şi preşedintele Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală Curbura Carpaţilor la Primăria comunei Prejmer din judeţul Braşov, precum şi formator la Versus Project, unde s-a ocupat de formarea reprezentanţilor administraţiei publice locale în dezvoltare locală şi planificare strategică (2010).
Secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene (martie - septembrie 2015) şi preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (sept. 2015 - ian. 2016).
Deputat PSD de Braşov în Parlamentul României (21 dec. 2016 - 19 dec. 2020 - demisie), a fost: secretar al Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor (dec. 2016 - sept. 2019); membru în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor (din februarie 2017); membru al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaţilor privind modalitatea de încheiere a unor contracte de colaborare cu terţe persoane şi a modului de angajare şi efectuare a cheltuielilor din bani publici în executarea contractelor de colaborare la Societatea Română de Televiziune (dec. 2016 - mart. 2019). A făcut parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (secretar ), cu Islanda şi cu Arabia Saudită (dec. 2016 - dec. 2020), potrivit www.cdep.ro.
În 2019, a fost ministrul Fondurilor Europene (iunie - noiembrie).
A fost secretar de stat la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (decembrie 2021 - martie 2022) şi secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene (martie 2022 - iulie 2024), conform CV-ului postat pe site-ul https://www.roxanaminzatu.ro/.
În urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024, a obţinut un mandat de eurodeputat pe listele Alianţei electorale PSD PNL, fiind afiliată Grupului S&D.