România a surclasat echipa Republicii Moldova cu 5-0

Echipa naţională de fotbal a României a surclasat reprezentativa Republicii Moldova cu scorul de 5-0 (2-0), duminică seara, pe Stadionul Zimbru din Chişinău, într-un meci amical.

România a surclasat echipa Republicii Moldova cu 5-0
Foto: fmf.md

Echipa naţională de fotbal a României a surclasat reprezentativa Republicii Moldova cu scorul de 5-0 (2-0), duminică seara, pe Stadionul Zimbru din Chişinău, într-un meci amical.

Echipa antrenată de Edward Iordănescu a obţinut cea mai clară victorie a sa în duelurile cu Moldova, prin golurile înscrise de Olimpiu Moruţan (9), Denis Drăguş (40), Alexandru Cicâldău (61), Daniel Paraschiv (71 - penalty) şi Adrian Rus (88).
România a deschis scorul prin Moruţan (9), cu un şut la vinclu din interiorul careului, după ce a fost servit altruist de Puşcaş. Atacantul a fost şi el aproape de gol (11), dar lovitura sa de cap a trimis mingea pe lângă poartă.
Drăguş (40) a dublat avantajul echipei României cu un şut de la 16 metri, după o lansare de la Cicâldău. Jucătorul de la Standard Liege putea marca şi al doilea gol, însă a ratat lobul faţă în faţă cu portarul Celeadnic (42).
Prima repriză s-a încheiat cu o nouă ocazie a gazdelor, dar Târnovanu nu a avut emoţii la lovitura de cap a lui Damaşcan (43).
Moldova a jucat cu mai multă dorinţă după pauză şi duelurile au fost aspre pe alocuri, însă nu a reuşit să creeze pericol la poarta debutantului Târnovanu.
Tot România a fost cea care a marcat, prin Cicâldău (61), dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, direct în vinclul porţii adverse.
Debutantul Daniel Paraschiv a reuşit performanţa de a obţine penalty la prima sa atingere a mingii, după ce a fost faultat de Armaş. Tot atacantul de la FC Hermannstadt a transformat lovitura de pedeapsă (71), având cel mai fericit debut în echipa naţională.
Pe final, România a avut un forcing la poarta gazdelor, dar Celeadnic a respins mingile trimise de Ştefănescu (86) şi Drăguşin (87), iar un şut al lui Adrian Rus (88) a fost deviat în corner. Acelaşi Rus a închis tabela (88), după cornerul executat.
La gazde au jucat din primul minut Igor Armaş, Vadim Raţă, Vitalie Damaşcan, care sunt legitimaţi la FC Voluntari, precum şi Virgiliu Postolachi, de la UTA Arad.