România a învins Lituania și este pe primul loc în Liga Națiunilor
Naţionala de fotbal a României a învins cu emoţii selecţionata Lituaniei, cu scorul de 3-1 (1-1), luni seara, pe Stadionul Steaua din Bucureşti, în Grupa C2 a Ligii Naţiunilor.
România a câștigat cu 3-1 în fața Lituaniei, într-o partidă din etapa a doua a Nations League. Tricolorii au trăit cu mari emoții partida din Ghencea și puteau chiar să piardă spre final, însă s-au regrupat exemplar și au obținut cele 3 puncte.
Victoria s-a conturat târziu, golurile tricolorilor fiind reuşite de Valentin Mihăilă (4), Răzvan Marin (87 - penalty) şi Alexandru Mitriţă (90+2), în timp ce pentru oaspeţi a punctat Armandas Kucys (34).
Tricolorii au deschis scorul în minutul 4, la prima fază importantă. Dennis Man a scos mingea din tușă, pasându-i lui Nicolae Stanciu. Decarul nostru s-a întors cu fața spre poartă, după care l-a angajat în adâncime pe Valentin Mihăilă, care a marcat cu o execuție simplă din careu.
Lituania a egalat până la urmă în minutul 33. Justas Lasickas i-a pasat pe poziție viitoare lui Armandas Kucys, care a trimis pe jos spre colțul lung, învingându-l pe goalkeeperul tricolorilor.
Ianis Hagi, intrat în minutul 70, a obținut un penalty, arbitrul decizând să îl ofere după consultarea VAR. Răzvan Marin a marcat în mintuul 88 pentru 2-1 și a declanșat bucuria pe stadionul din Ghencea.
România a mai marcat o dată, după un contraatac fulger purtat de Mitriță și Denis Alibec. Jucătorul Universității Craiova a fost omul cu finalizarea, stabilind și scorul final, 3-1.
România debutează astfel cu dreptul în sezonul 2024/2025 al Ligii Naţiunilor, obţinând cele şase puncte dorite.
România va juca următoarele meciuri luna viitoare, pe 12 octombrie cu Cipru şi pe 15 octombrie cu Lituania, ambele în deplasare.