Regina Elisabeta a II-a a fost condusă pe ultimul drum
Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată, luni seara, alături de soțul ei Prințul Philip, la Capela Memorială Regele George al VI-lea de la Castelul Windsor.
Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată, luni seara, alături de soțul ei Prințul Philip, la Capela Memorială Regele George al VI-lea de la Castelul Windsor, a anunțat Familia regală a Marii Britanii într-un comunicat de presă, potrivit BBC. Regina Elisabeta a II-a a fost înmormântată după un serviciu funerar privat, la Capela St. George, alături de tatăl său, Regele George al VI-lea, de Regina Mamă și de sora sa Margareta. Anunţul a venit după ce membrii Familiei Regale au participat la o slujbă de înmormântare privată. Astfel se încheie funeraliile monarhului cu o domnie de 70 de ani. Familia Regală va mai ţine doliu încă o săptămână, până la 26 septembrie.
O lume întreagă și-a luat rămas bun de la Regina care le-a vegheat existența în ultimii 70 de ani. Funeraliile de stat au avut loc luni la catedrala Westminster Abbey din Londra la ora locală 11 (ora 13, ora României), cu participarea a peste 2.000 de înalți oficiali străini, printre care reprezentanți ai caselor regale din întreaga lume.
La sfârşitul slujbei de la abaţie, s-au păstrat două minute de reculegere la nivel naţional, apoi s-a intonat imnul naţional "God Save the King". A urmat o procesiune în centrul Londrei, de unde sicriul dus la Castelul Windsor. Acolo, Elisabeta a II-a a fost înmormântată, în cadrul unei ceremonii private, în capela Regele George al VI-lea, alături de soţul său, ducele de Edinburgh, care a murit anul trecut.
Regina Elisabeta a II-a se odihnește la Castelul Windsor
Regina Elisabeta a II-a a fost condusă pe ultimul drum la Castelul Windsor. Sicriul său a fost transportat de la arcul Wellington din Londra până la Castelul Windsor. Peste 3.0000 de soldați au defilat în cortegiul funerar.
Familia Regală Britanică a luat parte la întregul moment și s-a aflat în spatele cortegiului funerar. Majestatea Sa a avut de parcurs un drum de mai bine de 30 de kilometri de la Londra până la Castelul Windsor. La Castel acesta a fost condusă pe aleea Long Walk, lungă de patru kilometri.
Aleea duce la reședința preferată a monarhului care s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani. Câinii Majestății Sale, care au rămas în grija Prințului Andrew și a familie sale, au fost prezenți la Castelul Windsor. Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost condus la Capela St. George din Castel.
După ceremonia religioasă la care au participat doar 800 de invitați a urmat o ceremonie specială doar pentru membrii Familiei Regale Britanice. Majestatea Sa a fost înmormântată alături de Prințul Philip în cripta capelei, Royal Vault.
La capela St. George au fost înmormântaţi, pe lângă prinţul Philip, bunicul său, George al V-lea şi străbunicul său, Edward al VII-lea.
Conducerea acasă a Elisabetei a II-a a Marii Britanii a marcat finalul funeraliilor de stat - eveniment urmărit de sute de milioane de oameni din întreaga lume.
La Westminster Abbey, Elisabeta a II-a a avut parte de funeralii rezervate îndeobşte marilor personalităţi. La eveniment au fost prezenţi luni preşedinţi, regi, prinţi, prim-miniştri, ambasadori şi invitaţi speciali din întreaga lume.
Înmormântarea reginei este cea mai mare operațiune de poliție din istoria capitalei britanice. De la președintele american Joe Biden, la lideri din Commonwealth și membri ai altor familii regale, zeci de șefi de stat și VIP-uri se reunesc la Londra într-un mod în care probabil nu se vor mai întâlni niciodată.
În cursul zilei, în holul faimosului Hotel Savoy (unde a fost cazat preşedintele Franţei, Emmanuel Macron) întâlneai mai mult personal de securitate decât oaspeți. Aceasta este doar unul dintre exemplele precauției fără precedent aplicată în toată Londra pentru funeraliile de luni ale Reginei Elisabeta.
Autoritățile au ridicat 36 de kilometri de bariere în centrul Londrei pentru a securiza zonele din jurul Casei Parlamentului și alte zone cheie, inclusiv Palatul Buckingham.
Împăratul Naruhito și împărăteasa Masako ai Japoniei au confirmat prezența la funeralii. Împăratul Japoniei participă rareori la înmormântări.
Dintre familiile regale din Europa au venit la funeralii regele Harald al Norvegiei, regele Willem-Alexander al Olandei, regele Carl al Suediei, regele Philippe al Belgiei, regele Felipe al Spaniei, regina Margrethe a Danemarcei și prințul Albert de Monaco.
Ultima călătorie a reginei la Castelul Windsor
Sicriul Reginei Elisabeta a II-a a fost purtat de la Westminster Abbey în urma unei ceremonii funerare și transferat de la Londra la locul său de odihnă finală, Castelul Windsor.
Sicriul reginei a fost transportat pe o trăsură de tun într-o procesiune pe străzile Londrei până la Wellington Arch, la Hyde Park Corner. Zeci de mii de oameni au așteptat aliniați pe traseu. Regina a primit un ultim salut regal pe acordurile imnului național înainte de a fi depusă în mașina mortuară în ultimul drum spre Castelul Windsor.
Convoiul s-a deplasat la Castelul Windsor pentru o slujbă privată la aproximativ 33 de kilometri distanță. Regina va fi înmormântată alături de regretatul ei soț, prințul Philip. Marinarii au purtat sicriul reginei pe afet, în bătăile Big Ben şi salve de tun.
Sute de mii de oameni care au venit să-și prezinte omagiile, au aplaudat și au aruncat flori, în timp ce cortegiul funerar trecea pe lângă ei.
Clopotele bisericilor au putut fi auzite bătând, în timp ce mulți oameni din mulţime o aclamau în semn de omagiu pe regină, strigând "God Save The Queen" ("Dumnezeu să o salveze pe regină!"). Procesiunea se îndreaptă spre Castelul Windsor, unde va avea loc ultima slujbă privată pentru regină.
Decanul de la Westminster, David Hoyle, a condus procedurile în abația unde regina s-a căsătorit în 1947 și a fost încoronată în 1953. Prim-ministrul britanic Liz Truss a dat citire scripturilor înainte de o predică a arhiepiscopului de Canterbury, Justin Welby.
La ora 13 (ora României), au fost ținute două minute de reculegere, urmate de interpretarea melodiei God Save the King. Cimpoierul solitar al reginei a interpretat apoi lamentația "Sleep Dearie Sleep".
Sicriul reginei a fost transportat de către purtătorii de sicriu din cadrul Gărzilor Grenadier până la trăsura de tunuri a Marinei Regale, care se afla în așteptare.
Membrii familiei regale au urmărit în tăcere cum sicriul este așezat pe trăsură, moment urmat de procesiunea pe străzile Londrei. Sicriul reginei se îmbarcă în ultima sa călătorie prin Londra și mai departe spre Castelul Windsor pentru o a doua slujbă privată.