Putin: Discuţiile au fost foarte constructive, nu a existat ostilitate.
Preşedintele Vladimir Putin, a declarat că discuţia cu omologul său american, Joseph Biden, la Geneva, a fost "foarte constructivă", anunţând că ambasadorii rus şi american vor reveni la posturi.
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că discuţia cu omologul său american, Joseph Biden, la Geneva, a fost "foarte constructivă", anunţând că ambasadorii rus şi american vor reveni la posturi.
„Discuţiile au fost foarte constructive, nu a existat ostilitate, ambele părţi au manifestat dorinţa de a se înţelege", a declarat Vladimir Putin în conferinţa de presă organizată după summit.
„Joe Biden este un lider politic experimentat", a adăugat Vladimir Putin, precizând că discuţiile au durat două ore. Joseph Biden "este foarte diferit de preşedintele Donald Trump", a precizat Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin a precizat că a stabilit cu preşedintele SUA, Joseph Biden, ca ambasadorii celor două ţări să fie retrimişi la post. Rusia l-a retras pentru consultări, în martie, pe ambasadorul de la Washington, Anatoly Antonov, iar ambasadorul SUA la Moscova, John Sullivan, a revenit la Washington din cauza tensiunilor bilaterale.
Rusia şi Statele Unite vor iniţia negocieri în domeniul securităţii cibernetice, a precizat Vladimir Putin. "Ambele părţi trebuie să asume anumite obligaţii în acest domeniu", a subliniat Vladimir Putin.
„Credem că spaţiul cibernetic este extraordinar de important pentru ambele ţări", a subliniat Vladimir Putin.
Întrebat despre cazul disidentului Aleksei Navalnîi, Vladimir Putin l-a acuzat pe opozant de încălcarea în mod repetat a legilor. „Această persoană ştia că încălca legile existente în Rusia şi este un recidivist. Ştia foarte bine că era dat în urmărire, dar a revenit în Rusia în mod deliberat pentru a fi arestat. A făcut ce a vrut", a spus Putin.
Reuniunea în format extins a summitului SUA-Rusia, desfăşurat în oraşul elveţian Geneva, s-a încheiat, afirmă un oficial de la Casa Albă citat de postul CNN.
Summitul a început prin întâlnirea bilaterală a preşedinţilor din SUA şi Rusia, Joseph Biden şi Vladimir Putin, care a durat 93 de minute.
După o pauză de 45 de minute, summitul a continuat cu o reuniune în format extins la care au participat Joseph Biden şi Vladimir Putin alături de toţi membrii delegaţiilor din Statele Unite şi Rusia. Această sesiune a summitului a durat 65 de minute.
Acestea au fost etapele programate în mod oficial ale summitului SUA-Rusia. Urmează să fie anunţate rezultatele reuniunii.