Premierul Ciolacu a dispus verificarea instalaţiilor de depozitare şi comercializare a carburanţilor, inclusiv GPL
Premierul Marcel Ciolacu a dispus un control la nivel naţional cu privire la îndeplinirea condiţiilor de autorizare şi exploatare a instalaţiilor de depozitare şi comercializare a carburanţilor, inclusiv GPL.
Premierul Marcel Ciolacu a dispus, luni, un control la nivel naţional cu privire la îndeplinirea condiţiilor de autorizare, funcţionare şi exploatare a tuturor instalaţiilor de depozitare şi comercializare a carburanţilor, inclusiv GPL.
Decizia vine ca urmare a tragediei de la Crevedia şi are ca scop identificarea urgentă a situaţiilor care implică riscuri legate de siguranţa publică.
La acţiunea de control vor participa reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice care au atribuţii legale în această privinţă: ISCIR şi CNCIR pentru autorizarea şi controlul instalaţiilor sub presiune, ISU pentru siguranţa în exploatare a punctelor de lucru în care se efectuează operaţiuni cu carburanţi, ITM pentru respectarea obligaţiilor privind contractele de muncă, Agenţia Naţională de Mediu pentru respectarea obligaţiilor de mediu, Poliţia pentru respectarea legislaţiei privind ordinea şi siguranţa publică, ARR şi ISCTR pentru autorizarea şi controlul cisternelor de transport, ANAF şi Vamă pentru respectarea obligaţiilor de natură fiscală.
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, va semna un ordin prin care autorizează prefecţii din fiecare judeţ să constituie şi să coordoneze echipe mixte de control formate din reprezentanţii acestor instituţii, precizează sursa citată.
Ministerul Afacerilor Interne va comunica periodic rezultatele acestui control şi va pune la dispoziţia organelor de cercetare penală orice dovezi legate de posibile ilegalităţi, mai informează Guvernul.