Pacea este posibilă când ucrainenii o vor decide, afirmă Macron
O pace este posibilă în Ucraina atunci când ucrainenii o vor decide, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron în deschiderea unui summit pentru pace la Roma.
"O pace este posibilă" în Ucraina atunci când ucrainenii "o vor decide", a declarat duminică preşedintele francez Emmanuel Macron în deschiderea unui summit pentru pace la Roma, relatează France Presse.
"Să nu lăsăm ca pacea să fie astăzi capturată cumva de puterea rusă. O pace este posibilă, cea pe care o vor decide ei (ucrainenii) când ei o vor decide", a adăugat el în cursul unui discurs în deschiderea acestui summit organizat de comunitatea Sant'Egidio.
Macron a justificat de asemenea sprijinul occidental acordat Kievului, "ca la un moment dat poporul ucrainean să poată alege pacea în termenii pe care el o va decide".
"Pacea se construieşte cu celălalt, care este inamic astăzi, în jurul unei mese", a estimat el, în faţa a sute de responsabili politici şi religioşi din lumea întreagă reuniţi pentru un summit de trei zile, organizat de comunitatea italiană Sant'Egidio.
Şeful statului francez a sosit duminică după-amiază la Roma şi va fi primit luni dimineaţă de papa Francisc pentru o audienţă privată la Vatican, a treia între cei doi lideri de la alegerea lui Emmanuel Macron ca preşedinte în 2017.
Macron îşi asumă misiunea de la începutul conflictului ucrainean în februarie de a continua să discute cu omologul său rus Vladimir Putin, spre deosebire de alţi lideri occidentali şi în special de preşedintele american Joe Biden.
El a mai pledat vineri la Bruxelles în favoarea revenirii Kievului şi Moscovei "la masa negocierilor" când aceasta va fi "acceptabil" pentru preşedintele Volodimir Zelenski, dar şi "cât mai curând posibil".