Orban: I-am prezentat lui Iohannis mandatul - Cîțu, premier, și șefia Camerei Deputaților pentru PNL
Ludovic Orban a transmis dorinţa de a continua negocierile pentru formarea unui guvern de centru-dreapta, alături de USR-PLUS, UDMR şi minorităţi, dar şi propunerea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier.
Ludovic Orban (PNL) a făcut, luni, 14 decembrie, primele declarații după consultările președintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcția de premier, în condițiile în care negocierile dintre partidele de dreapta s-au blocat duminică.
Orban a precizat că i-a prezentat președintelui Klaus Iohannis „mandatul acordat de Biroul Politic Național către echipa de negociere, și anume formarea unui guvern de centru-dreapta, cu posibili parteneri USR-PLUS, UDMR, de asemenea grupul minorităților naționale”.
„„Am participat la consultările declanșate de Președintele României, Klaus Iohannis, privitoare la formarea viitorului guvern, în urma alegerilor parlamentare din 6 decembrie. Echipa de negociere a fost formată din Rareș Bogdan, Florin Cîțu, Raluca Turcan și Iulian Dumitrescu. I-am prezentat Președintelui poziția de principiu a Partidului Național Liberal. Partidul Național Liberal, consecvent acțiunii sale politice și angajamentelor din campania electorală, rămâne dedicat obiectivului de a forma un guvern de centru-dreapta care să poată să asigure dezvoltarea României, reformarea sistemelor publice și saltul economic de care are nevoie, care să ducă la un salt în calitatea vieții și la o creștere fără precedent a veniturilor românilor. I-am prezentat Președintelui mandatul acordat de Biroul Politic Național către echipa de negociere, și anume formarea unui guvern de centru-dreapta, cu posibili parteneri USR-PLUS, UDMR, de asemenea grupul minorităților naționale, cu un program de guvernare care să cuprindă cele mai importante măsuri ale Planului de dezvoltare al României pe care Partidul Național Liberal l-a prezentat cetățenilor români în campania electorală. De asemenea, i-am prezentat Președintelui că propunerea noastră pentru funcția de premier este în persoana domnului Florin Cîțu. De asemenea, cealaltă componentă a mandatului, și anume ca președinția Camerei Deputaților să fie deținută de președintele Partidului Național Liberal”, a declarat Ludovic Orban.”, a declarat Ludovic Orban.
„Domnul președinte cunoaște foarte bine Constituția, sunt convins că va formula propunerea de premier în momentul constituțional potrivit”, a mai zis acesta.
Ludovic Orban a fost întrebat despre varianta propusă de către Marcel Ciolacu: un guvern de uniune naţională, cu premier din partea PSD, în persoana lui Alexandru Rafila.
"Nu suntem de acord cu nicio participare la guvernare a PSD. PSD a ţinut în loc România 30 de ani. PSD, trei ani de zile după ce a primit încrederea populaţiei în 2016 a făcut cu totul şi cu totul altceva decât a promis românilor. Mai mult decât atât, PSD s-a comportat ca un partid care nu merită să deţină nicio părticică de putere în România", a răspuns Ludovic Orban.
Procedura de învestire a Guvernului
Potrivit articolului 103 din Constituţie, preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună.
Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Prim-ministrul, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune individual, în faţa preşedintelui României, jurământul. Guvernul în întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul, începând de la data depunerii jurământului.