Orban, despre Rafila și Cercel: Nu mai au nicio credibilitate. Vor fi huliţi. PSD este un partid duşman al României
Ludovic Orban, consideră că Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel "vor fi huliţi" pentru că au decis să candideze la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea PSD
Prezent în cadrul unei emisiuni TV, premierul Ludovic Orban nu a ezitat să îi atace în termeni duri pe cei doi medici specialiști, experții care au avut parte de o notorietate uriașă în acest an, în contextul pandemiei de coronavirus.
Orban, consideră că Alexandru Rafila şi Adrian Streinu-Cercel "vor fi huliţi" pentru că au decis să candideze la alegerile parlamentare din 6 decembrie din partea PSD şi că opiniile pe care le vor exprima cei doi în legătură cu pandemia "nu mai au niciun fel de credibilitate".
Atât profesorul Alexandru Rafila, cât și prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, au anunțat că s-au înscris în PSD și că vor candida la alegerile parlamentare din decembrie.
"Cum să te duci tu Rafila și Cercel la PSD care a torpilat deciziile sanitare ale autorităților? Vor fi torpilați! Nu mai au nicio credibilitate în tot ceea ce exprimă. Unul dintre ei și-a schimbat deja opiniile, am văzut. Nu vreau să îi dau numele. Să te duci să îți depui candidatura la PSD, mi se pare un fel de abandon. Ce o să facă Cercel? Se ocupă de Matei Balș sau se duce în campanie cu domnul Ciolacu și cu domnul Bădulescu? Domnul Rafila mai este și reprezentant OMS. Să știe lumea că cei doi s-au înscris în PSD ca să candideze. Unul a mai fost membru PSD, domnul Rafila. Cel puțin, în cazul unuia, a mai obținut funcții de la PSD, nu e prima oară, la fel a fost și cazul celuilalt care și ăla a obținut funcții oarecum similare, nu se știe din partea cui", a declarat Ludovic Orban.
Liderul PNL a adăugat că, din punctul său de vedere, PSD reprezintă, astăzi, "pericolul cel mai mare pentru România".
"Pericolul cel mai mare pentru România, astăzi, este PSD. Tot ce face PSD îl transformă într-un duşman grav al viitorului, al şansei României de a avea un viitor, de a avea dezvoltare, de a avea cu adevărat şansa de a-şi reveni şi de a sta pe picior de egalitate la masa naţiunilor dezvoltate. PSD este un partid duşman al României", a mai spus Ludovic Orban.