Norvegia cucerește al patrulea titlul mondial la handbal feminin
Norvegia a intrat în posesia în celui de-al patrulea titlu mondial, după o repriză secundă fabuloasă în finala cu Franța, 29-22.
Selecţionata Norvegiei, campioana europeană, a câştigat Campionatul Mondial de handbal feminin din Spania, după ce a învins clar în finală echipa Franţei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 29-22 (12-16), duminică, la Granollers.
Franţa a avut o primă repriză foarte bună, intrând la pauză cu un avans de patru goluri, 16-12, dar formaţia scandinavă a reuşit o repriză secundă de excepţie, primind doar 6 goluri şi marcând 17.
''Les Bleues'' au avut şi şase goluri avans în prima parte (14-8, 15-9, 16-10), dar s-au dezintegrat după pauză. Norvegia, fostă adversară a României în prima fază a grupelor (33-22 pentru nordice) a marcat primele patru goluri după pauză şi a reuşit egalarea, 16-16. Scandinavele au condus prima oară cu 19-18, iar apoi avantajul lor pe tabelă a crescut constant, ajungând până la opt goluri, 29-21.
Franţa nu a reuşit astfel să îşi ia revanşa după ce a pierdut finala EURO 2020 chiar în faţa scandinavelor. Norvegia nu mai câştigase titlul mondial din 2015, acesta fiind al patrulea (1999, 2011, 2015, 2021). Franţa rămâne astfel cu titlurile mondiale din 2003 şi 2017.
Golurile echipei Franţei au fost înscrise de Allison Pineau 4, Pauletta Foppa 3, Coralie Lassource 2, Grace Zaadi Deuna 2, Oceane Sercien Ugolin 2, Laura Flippes 2, Lucie Granier 2, Estelle Nze Minko 2, Alicia Toublanc 1, Meline Nocandy 1, Tamara Horacek 1.
Danemarca a obţinut medaliile de bronz, după 35-28 cu Spania, în finala mică a competiţiei.
România a ocupat locul 13 în clasamentul final.