Mohammad Murad îi cere demisia de onoare primarului Vergil Chițac: Poate v-ar sta mai bine ca senator
Omul de afaceri Mohammad Murad a declarat că este cel mai slab din ultimii 30 de ani și îi cere primarului Vergil Chițac să plece onorabil din funcție și să nu îi mai chinuie pe constănțeni încă doi ani.
Omul de afaceri Mohammad Murad a transmis un mesaj video pe pagina sa de Facebook în care vorbește despre situația în care se regăsește litoralul românesc. El a precizat că în ultima săptămână au fost pe litoral 80 – 90.000 de turişti, iar în aceeaşi perioadă a anului trecut erau 140.000. Acesta s-a arătat nemulţumit şi de tariful de parcare din Mamaia. De asemenea, Murad îi cere primarului să plece onorabil din funcție și să nu îi mai chinuie pe constănțeni încă doi ani.
„Astăzi avem cel mai slab sezon estival din ultimii 30 de ani. Numărul de turiști aflați pe litoral este cel mai mic din ultimii 30 de ani. Care sunt motivele? De ce un număr mare de români pleacă peste hotare, în special în Bulgaria și Grecia, și de ce nu pe litoralul românesc. Mamaia, din păcate, așa cum am prevăzut în urmă cu cinci ani, va scădea pentru că a fost transformată într-un cartier de oraș. Mamaia are zeci de blocuri care sunt construite haotic și care nu au spații verzi.
Domnul primar Chițac, așa cum se știe, în luna iunie, locul de parcare în Mamaia era de 100 de lei (pentru 24 de ore, n.r.), iar o cameră la trei stele, cu mic dejun inclus, era 200 de lei. Și aici întreb: ce a făcut domnul primar ca să perceapă jumătate din prețul unei camere? Care a fost intenția dânsului ca să vină cu așa decizie în care nici măcar la Paris nu este 20 de euro pe zi un loc de parcare.
Din păcate, sunt persoane care nu au gestionat în viața lor nici măcar o curte de 500 de metri și vin cu asemenea aberații care ne-au adus o imagine total neplăcută. Iată că avem un număr mic de turiști și a rămas domnul Chițac cu parcările goale, pentru că nu e normal să dăm 100 de lei pentru un loc de parcare că așa dânsul a visat sau așa i-a spus un consilier“, a declarat Murad.
El îi cere demisia primarului Constanţei, Vergil Chiţac.
„Eu îi propun onorabil, pentru că noi știm că oamenii din zona militară, ... oamenii de acolo (Academia Navală Mircea cel Bătrân, n.r) sunt valoroși, de mare bun simț și cu o educație de invidiat. Din păcate, sunt și excepții, iar Chițac este una din excepții. Mamaia va ajunge din ce în ce mai rău dacă nu se schimbă gândirea primarului Chițac. De aceea, decât să-i mai chinuie pe constănțeni încă doi ani, îi propun să își demisia în mod onorabil. Faceți un pas înapoi. Poate v-ar sta mai bine ca senator, dar cu siguranță nu ca primar. Eu așa aș fi făcut în locul lui. Nu e o rușine că nu știi să faci un lucru, e o rușine să nu îl faci. Ca să tragă de timp încă doi ani de zile, nu îl ajută la nimic“, a mai afirmat Mohammad Murad.