Moderna şi Merck vor să dezvolte împreună un vaccin cu ARN mesager împotriva cancerului
Companiile farmaceutice americane Moderna şi Merck au anunţat că au încheiat un acord pentru a dezvolta şi a comercializa împreună un vaccin cu ARN mesager, aflat în prezent în etapa de testare.
Companiile farmaceutice americane Moderna şi Merck au anunţat miercuri că au încheiat un acord pentru a dezvolta şi a comercializa împreună un vaccin cu ARN mesager, aflat în prezent în etapa de testare şi administrat alături de un medicament oncologic, pentru pacienţii cu riscuri sporite de cancer de piele, informează AFP.
Moderna şi grupul Merck - ale cărui produse sunt comercializate sub numele de MSD în afara Americii de Nord - colaborează din 2016 la dezvoltarea unui vaccin împotriva cancerului.
Potrivit termenilor acordului, Merck va plăti acum 250 de milioane de dolari către Moderna pentru a-şi exercita o opţiune convenită la începutul parteneriatului lor şi pentru a merge mai departe cu următorii paşi care trebuie făcuţi înainte de plasarea pe piaţă a viitorului produs.
Cele două companii vor împărţi între ele costurile şi profiturile potenţiale.
După mai mulţi ani de cercetări realizate fără să comercializeze niciun produs, compania Moderna s-a remarcat printr-un debut răsunător pe piaţa farmaceutică atunci când a devenit în 2020 una dintre primele companii din lume, alături de Pfizer-BioNTech, care au propus un vaccin împotriva COVID-19 bazat pe tehnologia ARN mesager.
Firma americană consideră că acea tehnologie, ce permite transmiterea unei comenzi către celulele umane pentru ca acestea să fabrice proteinele prezente în virus cu scopul de a obişnui sistemul imunitar să îl recunoască şi să îl neutralizeze, poate fi utilizată şi pentru tratamente împotriva gripei, HIV, bolilor autoimune, afecţiunilor cardiovasculare şi cancerelor.
La rândul său, grupul Merck obţine profituri mari cu ajutorul medicamentului său oncologic Keytruda, care reprezintă aproximativ o treime din cifra sa de afaceri.
Rezultatele unui studiu clinic de fază 2, care testează în prezent un vaccin Moderna cu ARN mesager administrat în paralel cu Keytruda la pacienţi cu risc sporit de melanom, sunt aşteptate până la sfârşitul acestui an.
Există deja câteva vaccinuri pentru prevenirea (cum ar fi cel împotriva papilomavirusului) sau pentru tratarea unor cancere. Mai multe studii clinice sunt în curs de desfăşurare pentru a testa tratamente împotriva unei game mai largi de tipuri de cancer. (Agerpres.ro)