Microsoft suspendă vânzările de produse şi servicii în Rusia
Microsoft Corp a anunţat vineri că suspendă noile vânzări ale produselor şi serviciilor sale în Rusia, fiind astfel cea mai recentă companie occidentală care se distanţează de Moscova după invadarea Ucrainei
Microsoft Corp a anunţat vineri că suspendă noile vânzări ale produselor şi serviciilor sale în Rusia, fiind astfel cea mai recentă companie occidentală care se distanţează de Moscova după invadarea Ucrainei, transmite Reuters.
De la începutul conflictului, mai multe companii globale, inclusiv Apple Inc, Nike şi Dell Technologies, şi-au redus semnificativ legăturile cu Rusia, pe fondul sancţiunilor impuse de Occident.
Pe lângă suspendarea noilor vânzări, Microsoft opreşte multe părţi ale afacerii sale din Rusia, în conformitate cu sancţiunile guvernamentale, a afirmat preşedintele companiei americane, Brad Smith.
Marţi, Apple a anunţat că va opri vânzarea tuturor produselor sale în Rusia. (Agerpres)