Klaus Iohannis l-a numit pe Angel Tîlvăr ministru al Apărării Naționale

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul prin care Angel Tîlvăr a fost numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către noul ministru al Apărării va avea loc, luni, la ora 20,30, la Palatul Cotroceni.
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, luni, cu unanimitate de voturi, nominalizarea senatorului Angel Tîlvăr în funcţia de ministru al Apărării.
Tot luni premierul Nicolae Ciucă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea de preluare a mandatului de ministru al Apărării Naţionale de către Angel Tîlvăr.
Angel Tîlvar este la al cincilea mandat de parlamentar (senator în legislaturile 2004-2008 și 2020-prezent; deputat în legislaturile 2008-2012, 2012-2016 și 2016-2020). Din iunie 2022, el conduce Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO. Totodată, este vicepreședinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Portugalia.