Joe Biden: Spania găzduieşte un summit NATO cu adevărat istoric
Preşedintele american Joe Biden a declarat la Madrid că Spania găzduieşte un summit al NATO cu adevărat istoric, într-un moment cheie al Alianţei în contextul invaziei ruse în Ucraina.
Preşedintele american Joe Biden a declarat marţi la Madrid că Spania găzduieşte un summit al NATO "cu adevărat istoric", într-un moment cheie al Alianţei în contextul invaziei ruse în Ucraina, relatează agenţia EFE.
Biden a avut înaintea începerii summitului o întrevedere de circa o oră cu gazda acestuia, premierul spaniol Pedro Sanchez, după care cei doi au făcut declaraţii în faţa presei, fără a accepta întrebări din partea jurnaliştilor.
"Suntem aici împreună pentru a apăra securitatea noastră comună şi a pune accentul pe ea, consolidând alianţa noastră transatlantică şi răspunzând provocării cu care ne confruntăm astăzi", a spus preşedintele american, cu referire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei, care, a adăugat el, a "zdruncinat" pacea în Europa şi regulile postbelice.
Premierul socialist spaniol şi preşedintele democrat american au semnat o declaraţie comună prin care au reînnoit bazele relaţiei bilaterale americano-spaniole în materie de apărare, drepturi ale omului, egalitate de gen, imigraţie, etc.
Biden a confirmat că Statele Unite vor disloca la baza navală spaniolă de la Rota încă două distrugătoare, pe lângă cele patru existente.