Italia este noua campioană europeană, după 3-2 cu Anglia la loviturile de departajare
Italia este noua campioană a Europei, după ce a trecut în finală, la loviturile de departajare de reprezentativa Angliei, chiar în fieful britanicilor, pe legendarul stadion Wembley din Londra.
Italia este noua campioană a Europei, după ce a trecut în finală, la loviturile de departajare de reprezentativa Angliei, chiar în fieful britanicilor, pe legendarul stadion Wembley din Londra.
Golurile în cele 120 de minute au fost reuşite de către Luke Shaw, în minutul 2, pentru Anglia, respectiv Leonardo Bonucci, în minutul 67, pentru Italia.
Italia îşi trece în palmares al doilea său titlu continental, din patru finale jucate la EURO, primul titlu european fiind câştigat în 1968, la Roma. Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.
Anglia a deschis scorul în min. 2, prin Luke Shaw, italienii egalând prin Leonardo Bonucci (67), cel care a fost desemnat omul meciului.
Meciul a început practic de al 1-0 pentru englezi, care au marcat cel mai rapid gol într-o finală, după un minut şi 57 de secunde, prin fundaşul Luke Shaw, care, lăsat nemarcat în colţul careului mic de Di Lorenzo, a şutat la colţul scurt la centrarea lui Trippier.
În repriza secundă, dominarea Squadrei Azzurra a fost şi mai accentuată, iar ocaziile s-au succedat la poarta lui Pickford. Insigne a trimis din lovitură liberă de la 18 metri pe lângă vinclu (51), acelaşi Insigne a tras din unghi (57), dar Pickford a respins. Pickford a fost providenţial în min. 62, la şutul din care al lui Chiesa, la capătul unei acţiuni personale.
În min. 67, Italia a reuşit egalarea, după un corner executat de Berardi: Cristante a prelungit mingea, Verratti a trimis în bară, iar Bonucci a reluat în plasă din 3 metri.
În reprizele suplimentare, ambele echipe au încercat să-și apropie victoria, dar odată cu trecerea timpului riscurile au fost minime și totul s-a decis la penalty-uri.
Berardi și Kane au deschis loteria loviturilor de la 11 metri cu execuții perfecte, dar apoi Berardi a ratat pentru italieni, iar Maguire a trasnformat cu siguranță și i-a adus pe englezi în avantaj. Bonucci a marcat apoi pentru Italia, iar Rashford a trimis în bară, astfel că după 3 executanți de fiecare parte situația era perfect egală.
Bernardeschi a marcat apoi, iar apoi au urmat momente dramatice. Sancho a ratat și Jorginho putea să aducă titlul Italiei, dar execuția sa a fost respinsă în bară de Pickford. Bukayo Saka putea prelungi partida, dar Donnnarumma a fost încă o dată imperial și a adus titlul Italiei.
Interesant este că toți cei 3 jucători care au ratat din tabăra Angliei au fost trimiși de Southgate pe final, tocmai pentru a se număra printre executanți. Ca atare, diferența s-a făcut și la inspirația celor doi antrenori. Dacă schimbările lui Mancini s-au văzut imediat în joc și Italia a reușit să egaleze și să trimită meciul în prelungiri, modificările lui Southgate din finalul partidei au fost total lipsite de inspirație.
Executanții loviturilor de departajare: Berardi - gol, Belotti - ratare, Bonucci - gol, Bernardeschi - gol, Jorginho - ratare / Kane - gol, Maguire - gol, Rashford - ratare, Sancho - ratare, Saka - ratare
Italia și-a adjudecat al 2-lea titlul european din istorie, după cel cucerit în 1968, pe teren propriu.
Italia a ajuns la 34 de meciuri consecutive fără înfrângere, 27 de victorii şi 7 egaluri, ultimul eşec datând din septembrie 2018 (0-1 cu Portugalia).
Anglia a jucat doar a doua sa finală majoră, după cea a Cupei Mondiale din 1966, pe care a reuşit să o câştige pe teren propriu, cu 4-2, după prelungiri.
Italia deţine acum cea mai mare diferenţă de ani între două titluri EURO, 53 de ani.