Iohannis: Vaccinarea înseamnă ridicarea restricțiilor. Vă invit pe toți să vă vaccinați.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că trebuie să rămânem vigilenți, deoarece pandemia de coronavirus nu a luat sfârșit.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că trebuie să rămânem vigilenți, deoarece pandemia de coronavirus nu a luat sfârșit. Șeful statului a insistat, din nou, pe respectarea măsurilor de prevenție.
Iohannis a mai afirmat că ne mai despart câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un moment în care ne dorim cu toţii să fim alături de familie, de cei dragi şi o să celebrăm Învierea Domnului alături de cei dragi. Preşedintele a precizat că toate restricţiile vor fi ridicate, pentru ca toţi să poată participa la slujbe.
„Ne mai despart doar câteva zile de cea mai mare sărbătoare a creștinătății, un moment în care ne dorim cu toții să fim alături de familie, de cei dragi sau să celebrăm Învierea Domnului mergând la Biserică. Restricțiile de circulație vor fi ridicate în noaptea de Înviere. Sunt convins că Biserica se va organiza foarte bine, am văzut acest lucru și duminica aceasta, de Florii, astfel încât să fie evitate aglomerațiile, să se respecte distanțarea fizică și să nu se expună nimeni unor riscuri inutile. Speranțele întemeiate că vom avea evoluții tot mai bune s-au transformat în certitudini. Asta se datorează imunizării prin vaccinare. Avem exemplele unor țări care au vaccinat o proporție semnificativă din populație și care au reușit să inverseze trendul epidemiologic. Vaccinarea cât mai multor români însemană eliminarea restricțiilor, sfâșitul pandemiei și revenireala normalitate. Chiar dacă și la noi statisticile indică o scădere a numărului de infectări, ceea ce înseamnă că am depășit vârful valului epidemiologic, nu suntem încă în punctul de a renunța complet la măsurile restrictive. E îmbucurător că măsurile de protecție mai stricte au reușit să oprească creșterea numărului de cazuri și s-au dovedit și acum corecte, adecvate și luate la timp.
Până vom stopa răspândirea virusului, trebuie să fi realiști și să nu ne amăgim singuri. Pandemia încă nu a dispărut. Cazurile grave de la ATI și numărul încă foarte mare al celor care pierd lupta cu boala ne arată că se impune să rămânem vigilenți
Știu că e greu, că de mai bine de un an am renunțat la viața noastră obișnuită, dar împreună am reușit să depășim o perioadă foarte dificilă, iar revenire ala normalitate e tot mai aproape. Trebuie să rămânem atenți pentru a putea ține sub control pandemia până se va vaccina un procent suficient de mare din populație. Vaccinarea e singura cale de a pune capăt pandemiei și de a ne recâștiga dreptul la o viață normală, fără restricții. Stă doar în puterea fiecăruia dintre noi, așa că vă invit pe toți să vă vaccinați!”, a declarat Klaus Iohannis.