Iohannis: România trebuie să fie pregătită pentru a putea vaccina populația

România va primi prin Comisia Europeană 10 milioane de doze de vaccin împotriva COVID, iar în cel mai bun scenariu o primă tranșă va ajunge în țara noastră în primul trimestru al anului viitor.

Iohannis: România trebuie să fie pregătită pentru a putea vaccina populația

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, după întâlnirea cu mai mulţi specialişti din sănătate pe tema gestionării epidemiei de COVID-19, că situaţia epidemiologică la nivelul statelor europene se dergradează rapid şi că România se confruntă cu cifre îngrijorătoare, iar autorităţile se adaptează cu noi măsuri.

România va primi prin Comisia Europeană 10 milioane de doze de vaccin împotriva COVID, iar în cel mai bun scenariu o primă tranșă va ajunge în țara noastră în primul trimestru al anului viitor și vor fi vaccinați cu prioritate angajații din sistemul medical, dar și persoanele din grupele de risc, a mai declarat președintele Klaus Iohannis. El a spus că vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme în primăvară și a făcut apel la cadrele medicale să se pregătească și să se informeze corect pentru procesul de vaccinare a populației.
"Situația epidemiologică de la nivelul UE se degradează rapid. Populația e expusă unui risc major de infectare. România se confruntă cu cifre îngrijorătoare și autoritățile se adaptează permanent prin noi măsuri. Ne punem cu toții mari speranțe în dezvoltarea unui vaccin anti-Covid-19 România e parte a acordurilor încheiate de Comisia Europeană pentru furnizarea de vaccinuri, când vor fi disponibile. Din cauza cererii extrem de ridicate, vaccinul va ajunge în țările europene etapizat.
Pentru România, ne așteptăm ca prima tranșă să ajungă în scenariul cel mai favorabil în primul trimestrul anul viitor. Toate statele europene vor primi în același timp aceste tranșe", a declarat președintele Iohannis.
Din cauza cererii foarte mari, toate țările vor primi vaccinul în tranșe.
„Când va fi disponibil vaccinul, toate statele membre vor primi cota din prima tranşă. Primii vaccinaţi vor fi lucrătorii din sistemul medical, dar şi persoanele din grupele de risc.
Vaccinarea întregii populații va începe cel mai devreme, asta trebuie să fie foarte clar, în primăvară. Vrem să ne asigurăm, totodată, că vaccinurile folosite au cel mai înalt nivel de eficiență și siguranță și se respectă toate reglementările internaționale”, a spus preşedintele.
Iohannis a spus că România trebuie să fie pregătită pentru a putea vaccina populația.
„Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat despre găsirea celor mai eficiente soluții de acțiune la nivelul întregului sistem sanitar, de la medicul de familie până la nivel de spital.
Totodată, pentru a informa corect populația și a combate dezinformarea, este absolut necesar un proces de comunicare clar, transparent și eficient”, a spus el.
„Ministrul Sănătății mi-a prezentat pe larg strategia de vaccinare anti-COVID în România, platformele de vaccinuri, cadrul legal, modul în care va fi organizat și va funcționa programul național și etapele de vaccinare, precum și rețeaua de stocare și distribuție. Toate aceste aspecte sunt foarte importante și sunt analizate inclusiv la nivel european, pentru că noul vaccin are nevoie de condiții speciale de transport și depozitare.
Fiind o problemă de importanță majoră, fac apel la personalul medical de la toate nivelurile de a se pregăti și a se informa corect în vederea acestui proces de vaccinare. Trebuie bine stabilite centrele de vaccinare, iar medicii de familie la rândul lor să fie bine instruiți”, a spus Iohannis.
„Am solicitat ministrului Sănătății să identifice resursa umană necesară pentru fiecare etapă de vaccinare și să stabilească un plan de asigurare a stocurilor de materiale de care va fi nevoie. De asemenea, am discutat și aspecte de logistică legate de depozitare și distribuție, dar și despre dezvoltarea unor mecanisme de supraveghere activă a tuturor elementelor legate de procesul de vaccinare”,a adăugat el.
Președintele a făcut un nou apel la români să respecte toate măsurile de protecție, până la apariția unui vaccin - purtarea măștii, igiena mâinilor, distanțarea fizică, evitarea aglomerațiilor, munca la distanță, acolo unde este posibil.
„Sunt lucruri care stau în puterea noastră și, momentan, singurele metode care pot contribui decisiv la controlul pandemiei”, a spus Iohannis.
„Nu vrem să vaccinăm pe nimeni cu forța, dar este recomandat. Comisia Europeană va cumpăra acele tipuri de vaccin care sunt sigure și eficiente, care să ne garanteze că nu ne vom îmbolnăvi”, a mai spus el, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat marţi o şedinţă de evaluare şi prezentare a măsurilor cu privire la gestionarea epidemiei COVID-19. La şedinţă au fost invitaţi Nelu Tătaru, Ministrul Sănătăţii; Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; general dr. Ionel Paul Oprea, Secretar de Stat, Ministerul Sănătăţii; Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii; dr. Andreea Moldovan, Director Medical, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov; dr. Gindrovel Dumitra, Medic Primar Medicină de Familie, Vicepreşedinte al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul SNMF.