Iohannis: Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi reprezintă normalitatea într-o societate liberă şi democratică

Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi reprezintă normalitatea într-o societate liberă şi democratică, arată preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj postat, pe Facebook

Iohannis: Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi reprezintă normalitatea într-o societate liberă şi democratică

Egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi reprezintă normalitatea într-o societate liberă şi democratică, arată preşedintele Klaus Iohannis într-un mesaj postat, sâmbătă, pe Facebook.

El vorbeşte despre eforturile din ţara noastră pentru reducerea inegalităţilor în contextul epidemiei de SARS-CoV-2.
"Deşi mai sunt încă multe lucruri de îmbunătăţit, sunt convins că România va continua să facă eforturi susţinute pentru a reduce inechităţile existente. Ziua Naţională a egalităţii de şanse este un bun prilej de a conştientiza o dată în plus că femeile încă se mai confruntă cu stereotipuri şi prejudecăţi legate de carieră şi rolul în familie, tendinţe negative care s-au accentuat la nivel global în contextul pandemiei de COVID-19", subliniază şeful statului.
Preşedintele adaugă că "violenţa împotriva femeilor, inegalitatea de gen şi discriminarea sunt fenomene nocive, care trebuie combătute cu toate forţele".
"Încurajez, de aceea, susţinerea cât mai activă a femeilor în procesul decizional, în societate, politică şi economie, cât şi implicarea bărbaţilor ca parteneri activi în viaţa de familie", încheie şeful statului.