Guvernul a aprobat acordarea de burse în străinătate pentru studii de masterat, doctorat, stagii
Guvernul a aprobat acordarea de burse în străinătate pentru studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare.
Guvernul a aprobat acordarea de burse în străinătate pentru studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
"Executivul a aprobat astăzi hotărârea care vizează acordarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, doctorat, dar şi pentru stagii postdoctorale şi de cercetare. După o pauză de aproape 12 ani, la iniţiativa Ministerului Educaţiei, prin agenţia de credite şi burse de studii, vor fi acordate anual în condiţiile legii, burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat, doctorat, stagii post-doctorale şi de cercetare cu o valoare a bursei lunare de cel puţin 1.000 de euro pentru fiecare bursier, urmând ca la finalizarea stagiului, bursierii să-şi reia studii universitare sau postuniversitare în România", a declarat Dan Cărbunaru.
El a precizat că beneficiarii burselor sunt persoane provenite din sistemul naţional de învăţământ superior, din Academia Română, dar şi din institute de cercetare subordonate sau din cadrul acestora.