Guvernul a alocat 200 de milioane de lei pentru bilete de tratament balnear
Guvernul a alocat 200 de milioane de lei pentru biletele la tratament balnear din acest an, cu 60 la sută mai mult decât s-a cheltuit în anul 2020.
Guvernul a alocat 200 de milioane de lei pentru biletele la tratament balnear din acest an, cu 60% mai mult decât s-a cheltuit în anul 2020 cu acest scop.
Decizia privind stabilirea sumei de 200 de milioane de lei pentru biletele de tratament din acest an a fost luată după ce s-a constatat că în 2020 s-a cheltuit doar o treime din totalul de 370 de milioane de lei alocați, respectiv 120,7 milioane de lei.
”Din cauza pandemiei Covid-19, anul trecut gradul de ocupare a fost de doar 40%, ceea ce înseamnă 67.000 bilete valorificate. Anul acesta putem contracta aproximativ 103.000 bilete, împărțite în 17 serii de plecare în stațiuni balneoclimaterice. Nu este așadar vorba despre o diminuare a alocării față de ceea ce a fost anul trecut, așa cum susțin unii vechi practicieni ai manipulărilor pe seama pensionarilor, câtă vreme suma respectivă a fost de fapt utilizată la o treime, din motive legate de pandemie. Pentru 2021, an în care se mențin anumite condiționări ale pandemiei, o alocare cu peste 60% mai mare decât suma folosită în 2020 este una realistă și acoperă nevoile de tratament ale pensionarilor”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.
Pot solicita bilete de tratament pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de până la 15% din numărul total de bilete contractate se alocă unor categorii de persoane care beneficiază de gratuitate în baza unor legi cu caracter reparatoriu.
Contractul cu Societatea de Tratament Balnear și Recuperare a Capacității de Muncă a fost deja semnat, iar mâine, 23 martie 2021, este programată prima serie de plecare.
De asemenea, Casa Națională de Pensii Publice a demarat procedura de contractare și cu ceilalți prestatori de servicii turistice.