Grad de ocupare de circa 80 la sută în cele peste 40 de hoteluri din Mamaia deschise în minivacanţa de 1 Mai

Peste 40 de hoteluri din staţiunea Mamaia vor fi deschise în minivacanţa de 1 Mai, gradul de ocupare în aceste unităţi de cazare fiind de peste 80 la sută.

Grad de ocupare de circa 80 la sută în cele peste 40 de hoteluri din Mamaia deschise în minivacanţa de 1 Mai

Peste 40 de hoteluri din staţiunea Mamaia vor fi deschise în minivacanţa de 1 Mai, gradul de ocupare în aceste unităţi de cazare fiind de peste 80%.

Conducerea Asociaţiei Patronale Mamaia-Constanţa a informat marţi, printr-un comunicat de presă, că festivalul Sunwaves şi petrecerile care vor fi organizate în cluburile din Mamaia în minivacanţa de 1 Mai atrag peste 15.000 de turişti români şi străini în staţiune, iar unităţile de cazare deschise de la sfârşitul săptămânii în curs au deja un grad de ocupare de peste 80%.
De asemenea, şi cel puţin zece hoteluri din municipiul Constanţa au şi ele pregătite pachete turistice pentru 1 Mai.
"Peste 40 de hoteluri vor fi deschise în acest weekend prelungit în staţiunea Mamaia şi mai mult de 10 unităţi de cazare din oraşul Constanţa au pachete pentru minivacanţa de 1 Mai. Hotelurile deschise în nordul staţiunii Mamaia, acolo unde vor avea loc şi cele mai multe evenimente în următoarea perioadă, au un grad de ocupare foarte ridicat, de aproximativ 75%", a declarat directorul agenţiei Litoralulromanesc.ro, Ştefan Necula, citat în comunicat.
Preţurile pentru cazare sunt diferite, în funcţie de dotările hotelurilor şi calitatea serviciilor oferite, astfel că pornesc de la 128 de lei pe noapte/cameră într-un un hotel de 3 stele şi ajung până la 299 de lei pe noapte pentru o cameră într-un hotel de 4 stele.
Evenimentele organizate în staţiunea Mamaia încep din data de 27-28 aprilie, pachetele turistice pregătite de hotelieri fiind pentru perioadele 28 aprilie - 2 mai sau 28 aprilie - 1 mai.
"Staţiunea Mamaia este din nou în topul preferinţelor turiştilor care vin în acest an la mare, de 1 Mai. În plus, preţurile în Mamaia nu sunt mai mari decât în alte staţiuni pentru minivacanţa de 1 Mai. Pentru un hotel de 3 stele, doi adulţi plătesc pentru un sejur de 3 nopţi preţuri pornind de la 861 de lei cu micul dejun inclus, iar la unităţile de cazare de 4 stele, un cuplu va plăti de la 897 de lei/cameră pentru 3 nopţi de cazare cu micul dejun inclus", a informat preşedintele Organizaţiei Patronale Mamaia-Constanţa, Nicolae Bucovală.