Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă
Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă. Petr Pavel era considerat favorit în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în faţa ex-premierului Andrej Babis.
Fostul general Petr Pavel a câştigat alegerile prezidenţiale din Republica Cehă, informează agenţiile de presă internaţionale.
Fostul general paraşutist Petr Pavel era considerat favorit în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în faţa ex-premierului Andrej Babis.
Pavel a intrat în armată în perioada comunistă, când Praga făcea parte din Pactul de la Varşovia condus de sovietici, şi a fost decorat pentru serviciile de menţinere a păcii în fosta Iugoslavie în anii 1990. A ajuns să conducă statul major ceh şi a fost preşedinte al comitetului militar al NATO timp de trei ani, înainte de a se pensiona în 2018.
Colegii lui Pavel spun că îi apreciază calmul şi determinarea în luarea deciziilor, capacitatea sa de a găsi consensul şi rezistenţa la stres.
El a candidat cu o platformă pentru a menţine ţara sa puternic ancorată în Uniunea Europeană şi în NATO şi susţine continuarea ajutorului militar pentru Ucraina împotriva invaziei Rusiei.
Pavel este, de asemenea, în favoarea adoptării monedei comune euro şi a unor politici progresiste, cum ar fi căsătoriile între homosexuali. La un miting final care a adunat miercuri mii de oameni în piaţa istorică a oraşului vechi din Praga, Pavel a încercat să se proiecteze ca un candidat care ar putea trece peste interesele politice. "Când am servit în armată, am servit ţara şi pe toţi cei din ea, indiferent de preferinţele politice, şi doresc să servesc la fel ca preşedinte", a declarat el mulţimii. "Cu toţii ne dorim democraţie, libertate, toleranţă, decenţă, rezolvarea problemelor prin cooperare", a arătat el.
Viitorul preşedinte va fi al patrulea din istoria post-comunistă a ţării, care continuă să fie dominată de figura primului ei preşedinte, fostul disident anti-comunist Vaclav Havel, un militant pentru drepturile omului