Fermierii şi transportatorii continuă protestul la Constanța. George Simion, alungat de protestatarii din Constanța
Prezent la Constanţa, liderul AUR, George Simion, a încercat să stea de vorbă cu protestatarii, în zona porţii de acces nr.7, însă acesta a fost rugat frumos să plece.
Protestatarii, fermieri şi transportatori cu zeci de camioane şi autoturisme, au blocat, luni seară, unele dintre porţile de intrare în Portul Constanţa Sud - Agigea, pe reţele de socializare făcându-se apel ca numărul acestora să crească.
Prezent la Constanţa, liderul AUR, George Simion, a încercat să stea de vorbă cu protestatarii, în zona porţii de acces nr.7, însă acesta a fost rugat "frumos" să plece.
"Vă rog frumos să vă duceţi înapoi la Bucureşti, la revedere, asta vă rog. N-aveţi ce căuta la Constanţa, aici. Acolo, la hoţii voştri să vă duceţi", i-a spus un protestatar lui Simion, acesta plecând imediat cu autoturismul cu care venise în zonă.
Protestatarii sunt paşnici, folosesc claxoanele mijloacelor de transport, accesul pe la porţile numerele 7, 8 şi 9 fiind blocat. Aceştia susţin că nu vor renunţa la acţiunea de protest până când revendicările nu le vor fi soluţionate.
La Constanţa, proteste ample au fost şi în serile de sâmbătă şi duminică, fiind paralizat traficul rutier pe şoseaua de centură a municipiului, respectiv bulevardul către ieşirea din oraş spre sudul litoralului.