Donald Trump a fost arestat.
Fostul președinte Donald Trump a fost arestat la tribunalul federal din Miami și va fi trimis în judecată pentru acuzații legate de manipularea greșită a documentelor clasificate.
Donald Trump a fost arestat, după ce a ajuns la Tribunalul din Miami. Cortegiul său de mașini a fost filmat intrând în incinta tribunalului, potrivit BBC. Fostul președinte american Donald Trump a fost luat în custodie, înaintea audierii sale, conform procedurii.
Lui Trump nu îi vor fi puse cătușe, nu va fi închis, dar urmează să îi fie luate amprentele digitale şi va spune cum pledează la cele 37 de capete de acuzare în cadrul unei audieri programate pentru ora locală 15:00 (22:00, ora României).
Trump nu va fi nici fotografiat, deoarece se consideră că este o persoană cunoscută.
În timpul procedurii, Trump va pleda și se va discuta despre condițiile eliberării sale provizorii. De asemenea, este posibil să fie aduse în discuție potențiale restricții privind comportamentul lui Trump pe măsură ce cazul avansează.
Procedurile de marți vor fi supravegheate de un judecător magistrat, care se așteaptă să fie Jonathan Goodman, care este magistratul de serviciu la Miami în această săptămână.
"Este una dintre cele mai triste zile din istoria ţării noastre. Suntem o naţiune în declin", a declarat Donald Trump, potrivit postului Fox News, înainte de a ajunge la sediul instanţei judiciare.
Conform procedurilor, Donald Trump va fi plasat scurt timp în custodia autorităţilor federale, va fi identificat formal şi va compărea în faţa unui judecător, unde îi vor fi citite acuzaţiile.
Fostul preşedinte al SUA probabil va pleda nevinovat. În instanţă va compărea şi Walt Nauta, un colaborator inculpat în acelaşi dosar, potrivit CNN.
Departamentul Justiţiei l-a înştiinţat pe Donald Trump săptămâna trecută că va fi inculpat prin 37 de capete de acuzare privind gestionarea ilegală de documente secrete şi obstrucţionarea eforturilor de investigare a arhivelor deţinute în reşedinţa sa privată din Mar-a-Lago, Florida.