Cristian Cioacă, polițistul condamnat că și-ar fi ucis soția, eliberat din închisoare

Au trecut 15 ani de la cazul care a șocat o țară întreagă, iar la multe dintre întrebări nu s-a găsit nici acum un răspuns. Cristian Cioacă, polițistul condamnat că și-ar fi ucis soția, a ieșit din închisoare.

Cristian Cioacă, polițistul condamnat că și-ar fi ucis soția, eliberat din închisoare

Au trecut 15 ani de la cazul care a șocat o țară întreagă, iar la multe dintre întrebări nu s-a găsit nici acum un răspuns. Potrivit unor surse, Cristian Cioacă, polițistul condamnat că și-ar fi ucis soția, a ieșit din închisoare.

Sunt deja 15 ani de când avocata Elodia Ghinescu a dispărut fără urmă. Nici până la ora actuală nu se știe ce s-a întâmplat exact cu femeia, deși cazul a fost puternic dezbătut. Și iată că, la aproape ani de la condamnarea lui Cristian Cioacă, polițistul care ar fi ucis-o, acesta se află la a doua ieșire din spatele gratiilor
Potrivit Antena 3, acesta ar fi primit o permisie valabilă până duminică, 4 septembrie. Este a doua pe care o primește în ultimele trei luni.
„Polițistul care a ucis-o pe Elodia Ghinescu este acum în permisie până mâine. Asta se întâmplă a doua oară în ultimele 3 luni de când beneficiază fostul polițist de 24 de ore de libertate.
Chiar dacă nu a existat niciodată un cadavru și nu și-a recunoscut niciodată faptele pe care le-a făcut, fostul polițist a fost condamnat la aproape 16 ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte și profanare de cadavre, dar și de pentru violarea corespondenței electronice a soției sale, Elodia Ghinescu. Acesta a ispășit deja 8 ani de închisoare din pedeapsă de 15 ani și 8 luni”, a declarat reporterul postului de televiziune.
Condamnat la 15 ani de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte în cazul Elodiei Ghinescu, polițistul Cristian Cioacă ar putea părăsi mai devreme închisoarea. Acum, el ar putea fi eliberat condiționat pentru bună purtare.
Nu de puține ori, presa a scris că fostul soț al avocatei ar beneficia de tratament preferențial în închisoare, detaliu ce a fost confirmat și de reprezentanta familiei Elodiei, Crina Radu. Avocata a făcut unele dezvăluiri șocante cu privire la viața exclusivistă pe care acesta ar duce-o în spatele gratiilor. Se pare că renumitul criminal al Elodiei are un singur coleg de celulă.
„Are acolo un regim preferențial. Ar fi în cameră doar cu încă o persoană. Dintotdeauna a avut un regim preferențial. Știu că acolo e privit așa ca un VIP, poate pentru faptul că e din Pitești. Toate instituțiile care au fost implicate în situația lui Cristian Cioacă nu au fost obiective, și în privința copilului.”, a spus Crina Radu, la Antena Stars.
De asemenea, avocata familiei Elodiei Ghinescu este de părere că posibilitatea ca fostul polițist să iasă pe bună purtare din pușcărie este una foarte mare.
„Cristian Cioacă este privit altfel decât alte persoane care sunt în situația dumnealui. Oricum i s-a aplicat o pedeapsă destul de mică. Dumnealui e tânăr și va ieși din închisoare, însă pe Elodia cine o mai aduce de acolo de unde e”, a mai transmis Crina Radu.