Constanța: 157 de copaci și 11 stâlpi de iluminat prăbușiți din cauza vijeliei
Reprezentanţii Primăriei Constanţa au anunţat că au fost înregistrate în cursul zilei de duminică, 157 de sesizări cu privire la copaci căzuţi şi s-a intervenit pentru îndepărtarea a 40 de arbori.
Chiar dacă am ieșit de sub incidența codului roșu, angajații Biroului Protecție Civilă și ai Poliției Locale continuă să contabilizeze efectele dezastroase lăsate în urmă de vântul extrem de puternic.
“În cursul zilei de astăzi, până acum au fost înregistrate sesizări cu privire la 157 de copaci căzuţi, 11 stâlpi de iluminat prăbuşiţi, 5 panouri publicitare şi 11 autoturisme avariate. Echipele municipalităţii au intervenit până la această oră pentru degajarea a 40 de arbori, iar intervenţiile în teren continuă, la fel cum continuă să se înregistreze alte sesizări din partea constănţenilor. În mod evident, angajaţii societăţilor de întreţinere a copacilor vor mai avea nevoie de câteva zile pentru a răspunde tuturor solicitărilor”, au transmis reprezentanţii Primăriei Constanţa.
De asemenea, mai multe zone din municipiul Constanța au rămas fără curent electric fiind afectați aproximativ 300 de consumatori casnici. Din cauza fluctuațiilor de tensiune de la stațiile de tratare și pompare a apei, în municipiul Constanța au fost probleme pentru asigurarea apei potabile abonaților în mai multe cartiere. Imediat ce echipele furnizorului de energie au reușit să realimenteze cu tensiune toate sursele ce asigură debitul de apă necesar pentru municipiul Constanța, s-au făcut manevrele necesare și s-a pornit pomparea către stația Palas, dar și către oraș. Fluctuațiile de tensiune au cauzat probleme și în asigurarea agentului termic în multe zone din oraș. Echipele intervin permanent pentru repunerea în funcțiune a pompelor de încălzire.
De asemenea, s-a intervenit de nenumărate ori și pentru repunerea în funcțiune a semafoarelor, la fel ca și pentru rearanjarea sensurilor giratorii amenajate din balize. Și circulația autobuzelor a fost afectată, fiind necesare 3 devieri ale traseelor pe parcursul zilei.