CNSU a propus relaxarea restricțiilor anti-pandemie. Lista restricțiilor care rămân în vigoare
Autoritățile au decis, vineri, mai multe măsuri de relaxare a unor restricții în România. Va fi permisă organizarea de spectacole, concerte, festivaluri în aer liber.
Autoritățile au decis, vineri, mai multe măsuri de relaxare a unor restricții în România. Va fi permisă organizarea de spectacole, concerte, festivaluri în aer liber, cu cel mult 1.000 de persoane și cu condiția ca aceștia să fie vaccinați anti-COVID sau trecuți prin boală. De asemenea, spectatorii vor putea avea acces la competițiile sportive. Noua decizie luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) stabilește și condițiile în care se vor putea desfășura ceremoniile de 1 Decembrie.
Redăm integral decizia de vineri a CNSU, care ar urma să fie adoptată de către guvern:
Școală cu prezență fizică în toate localitățile cu rata de infectare sub 3 la mie
Art.1 - Se abilitează Ministerul Educației și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, în sensul permiterii participării zilnice, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ din localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 3/1.000 de locuitori, indiferent de rata de vaccinare a personalului, cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.
Reguli pentru participarea la ceremoniile de Ziua Națională
Art.2 - (1) Se propune ca organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României să fie permisă cu participarea, în zona oficială, în municipiul București a cel mult 400 de persoane, iar în municipiile reședință de județ a cel mult 200 de persoane și cu respectarea următoarelor măsuri:
a) purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toți participanții;
b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spațiul delimitat în care se desfășoară ceremonia;
c) menținerea distanței fizice de minimum 1 metru între participanți, acolo unde este posibil, precum și delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
d) aplicarea regulilor de igienă colectivă și individuală pentru prevenirea contaminării și limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
e) efectuarea triajului observațional și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spațiul în care se desfășoară ceremonia;
f) realizarea accesului participanților conform măsurilor stabilite de instituția organizatoare, pe baza situațiilor certificate prin intermediul certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19, în scopul prevenirii contaminării cu virusul SARS-CoV-2.
(2) Se propune ca accesul populației la ceremoniile organizate în condițiile alin. (1) să fie permis cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între participanți, portul măștii de protecție și respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.
(3) Se propune permiterea organizării și desfășurării activităților specifice Zilei Naționale a României la sediul autorităților și instituțiilor publice centrale cu participarea a cel mult 300 de persoane, iar la sediul autorităților și instituțiilor publice locale cu participarea a cel mult 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp pentru fiecare persoană participantă și respectarea regulilor de acces și protecție sanitară stabilite de instituția organizatoare.
(4) Se propune ca accesul la zonele oficiale organizate în cadrul activităților dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României prevăzute la alin. (1), precum și accesul la activitățile prevăzute la alin. (3) să fie permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Competiții sportive cu spectatori
Art.3 - (1) Se propune ca organizarea și desfășurarea competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, să poată fi realizată, doar în intervalul orar 5:00-21:00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție.
(2) Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Liber la spectacole, concerte și festivaluri pentru cei vaccinați sau trecuți prin boală
Art.4 - (1) Se propune ca organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale să fie permisă, doar în intervalul orar 5:00-21:00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
(2) Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art.5 - (1) Se propune organizarea și desfășurarea de cursuri, inclusiv cele de formare profesională care necesită activități practice, workshop-uri și conferințe, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, doar în intervalul orar 5:00-21:00, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică.
(2) Se propune ca participarea să fie permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art.6 - Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.
Ce restricții rămân în vigoare în România
Conform ultimei Hotărâri de Guvern din 9 noiembrie privind prelungirea stării de alertă în România pentru 30 de zile sunt și rămân în vigoare mai multe restricții:
Carantina de noapte
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00
Excepțiile la carantina de noapte:
a) deplasarea persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
b) deplasarea persoanelor în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
c) deplasarea persoanelor pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
d) deplasări ale persoanelor în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
e) deplasarea persoanelor din motive justificate, precum vaccinarea, îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
Magazine închise de la ora 21:00, nunți și botezuri interzise
Interzicerea desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, indiferent de rata de incidență cumulată la 14 zile, în intervalul orar 21:00-05:00. Între orele 21:00-05:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
Măsura se aplică și activităților sau evenimentelor organizate și desfășurate de persoanele fizice, operatorii economici, instituțiile publice în următoarele domenii:
a) instituții muzeale, biblioteci, librării, cinematografe, studiouri de producție de film și audiovizuală, instituții de spectacole și/sau concerte, școli populare de artă și meserii, organizate și desfășurate în spații închise sau deschise;
b) săli de sport și/sau fitness;
c) jocuri de noroc;
d) piscine interioare;
e) locuri de joacă pentru copii;
f) săli de jocuri;
g) târguri, bâlciuri, talciocuri.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor, etc., în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05:00-21:00.
Activitatea cu publicul a operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private se desfășoară până la capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05:00-21:00.
Prin excepție, unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
Interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci.
Interzicerea organizării și desfășurării evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.).
accesul la toate activitățile și evenimentele este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, este permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
este obligatorie purtarea măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.