Cîțu: Nu sunt adeptul tăierii salariilor. Nu vor fi tăiate salariile angajaţilor din sectorul public
Premierul Florin Cîțu a susținut că nu vor exista tăieri de salarii în perioada următoare și că veniturile bugetarilor rămân la nivelul decembrie 2020, urmând a fi făcută o analiză amplă în acest sens.
Salariile bugetarilor vor rămâne la nivelul lunii decembrie 2020 până când va fi finalizaă o „analiză amplă” privind legea salarizării, a mai anunțat premierul Cîțu, care a precizat că veniturile din sectorul public nu vor fi tăiate.
„Nu sunt adeptul tăierii salariilor. În acest moment analizăm însă dacă legea actuală e eficientă privind salariile din domeniul public, au apărut o serie de anomalii și excepții. Vom face o analiză amplă, vom veni cu rezultatele și până atunci veniturile angajaților se mențin la nivelul lui decembrie 2020, până vom avea o analiza asupra efectelor și implicațiilor legii salarizării a legii salarizării”, a spus el.