Cîțu: Dacă totul merge bine, ar trebui să avem un buget aprobat până în 23 decembrie
Președintele PNL Florin Cîțu, a declarat, luni seară, că bugetul pe 2022 ar putea fi aprobat până pe 23 decembrie dacă totul merge bine. Deficitul asumat va fi de 5,84 la sută.
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat luni că, în şedinţa coaliţiei de guvernare, s-a discutat despre bugetul de stat pe anul 2022, precizând că vineri ar trebui să fie adoptată ordonanţa privind măsuri fiscal-bugetare, iar săptămâna viitoare legea plafoanelor.
"S-a discutat pe scheletul bugetului. Înţeleg că vineri va fi ordonanţa pentru măsuri fiscal-bugetare, după aceea o să fie legea plafoanelor săptămâna viitoare şi, dacă totul merge bine, ar trebui să avem şi un buget aprobat până pe 23 decembrie", a declarat Cîţu, la Palatul Parlamentului.
El a reiterat că deficitul bugetar asumat este de 5,84 pe cash şi de 6,2-6,3 pe ESA.
Întrebat dacă investiţiile vor rămâne la 7% din PIB, el a răspuns: "Aşa ar trebui să fie. Să vedem forma finală a bugetului".
Chestionat şi dacă vor exista resurse pentru cei 1.200 de lei care ar urma să fie daţi celor cu pensii mai mici de 1.600 de lei în luna ianuarie, el a subliniat că ceea ce s-a discutat nu se mai reia.
"Ce s-a discutat în programul de guvernare nu se mai rediscută. Acelea nu se mai rediscută. Banii vin din buget ca peste tot. (...) Sursa de finanţare este bugetul de stat întotdeauna, nu există o sursă specială pentru pensii", a spus Florin Cîţu.
El a arătat că ajutorul de 1.200 de lei pentru pensionari va fi acordat în baza unei formule.
"Este o formulă. Ministerul Muncii o să vină şi o să vă explice. Vom avea o discuţie şi mâine", a precizat liderul PNL.