Ciolacu: Trebuie să închidem anul şcolar; vor fi suplimentaţi banii pentru Sănătate
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, în condiţiile în care există un acord referitor la greva din Educaţie, anul şcolar ar trebui închis.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, în condiţiile în care există un acord referitor la greva din Educaţie, anul şcolar ar trebui închis şi a anunţat totodată că în şedinţa de guvern de joi vor fi alocaţi bani pentru sectorul Sănătăţii.
"Am văzut că şi ministrul Justiţiei a ieşit şi a făcut lămuririle în ceea ce priveşte anexele şi fundamentările unei OUG şi, din punctul meu de vedere, lucrurile sunt foarte clare. În următoarea grilă, salariul debutantului va pleca de la salariul mediu brut pe economie. (...) Eu cred că e un moment în care s-au îndeplinit toate cerinţele iniţiale ale liderilor de sindicat şi este normal ca, în acest moment, când avem şi un memorandum, avem şi o ordonanţă, (...) cred că din acest moment trebuie să ne gândim la copii şi să închidem anul şcolar, ca pe urmă, împreună cu ministrul Muncii, să terminăm grila, aşa cum ne-am asumat până pe 15 iunie", a declarat Marcel Ciolacu la finalul unui eveniment.
În ceea ce priveşte Sănătatea, el a arătat că a avut "vreo două-trei discuţii" şi există unele restanţe la Legea 153, la fel cum sunt anumite restanţe şi în domeniul de Apărare şi Ordine publică.
"Şi, din câte ştiu eu, şi din ce am discutat cu domnul prim-ministru, mâine, în şedinţa de Guvern, aceste anexe vor intra în şedinţa de guvern şi se vor suplimenta aceşti bani - repet, diferenţe la Legea 153. Este cu totul altă abordare faţă de domnii din Educaţie, care ajunseseră la limita maximă", a explicat liderul PSD.
Despre faptul că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, nu a semnat acest acord, Ciolacu a spus: "În primul rând, nu e un acord politic, e un angajament al meu şi al domnului Nicolae Ciucă, al celor mai mari partide care ne-am asumat în acest moment această discuţie şi până la urmă această grevă. (...) Am văzut că la toate discuţiile şi negocierile cu cei din Educaţie am fost prezent eu împreună cu domnul prim-ministru, solidari amândoi cu aceste greve. Şi atunci am venit, exact cum am propus de prima oară, cu un angajament politic în faţa liderilor de sindicat şi nu numai, din partea profesorilor".
Întrebat dacă săptămâna viitoare va fi instalat în funcţia de premier, Ciolacu a arătat că "mai întâi trebuie să terminăm cu greva".
Preşedinţii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, au anunţat miercuri că şi-au asumat, printr-un acord politic al liderilor coaliţiei, garanţiile solicitate de sindicate privind majorările salariale din viitoarea grilă din sistemul de învăţământ.