Ciolacu: PNL și USR PLUS au promis prosperitate, dar le oferă românilor doar austeritate
Marcel Ciolacu, susţine că, în prima săptămână de guvernare, noua putere a dat deja "cinci ţepe uriaşe românilor", iar PNL și USR PLUS au promis prosperitate, dar le oferă românilor doar austeritate.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că, în prima săptămână de guvernare, noua putere a dat deja "cinci ţepe uriaşe românilor", iar după alegeri, tot ce era promisiune a devenit "agresiune".
"În prima săptămână de guvernare, noua putere a dat deja cinci ţepe uriaşe românilor! După alegeri, tot ce era promisiune a devenit agresiune! Guvernul Dreptei îşi bate joc de 5 milioane de pensionari. Anul trecut, PNL le dădea pensionarilor o majorare de doar 14% înaintea alegerilor şi promitea că le va mări pensiile cu diferenţa până la 40% în 2021. Realitatea lui Cîţu este că pensiile nu vor creşte decât din septembrie, cu un procent infim, care nu acoperă majorările de preţuri la alimente, medicamente şi utilităţi. V-au minţit, v-au păcălit.
Guvernul Dreptei condamnă IMM-urile și antreprenorii români. Au desființat Start-Up Nation, program de succes pentru mii de companii locale. În plus, de 6 luni, Guvernul promite granturi de investiții între 50.000 și 200.000 euro din fonduri europene pentru IMM-uri din industria alimentară, panificație, auto, energie și construcții. Niciun leu nu a ajuns până acum în conturile vreunei companii mici și mijlocii! V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernul Dreptei calcă în picioare Justiția. Au făcut referendum simultan cu prezidențialele din 2019 pentru ca legile justiției să nu mai poată fi schimbate prin OUG. Acum, chiar înainte de Revelion, pe șest, au dat OUG prin care modifică legile justiției! O adevărată hoție de voturi de la cei care au promis exact contrariul! V-au mințit, v-au păcălit!
Guvernarea Țeparilor care mint, fură și taie venituri nu poate scoate România din criză! PNL și USR+ au promis prosperitate, dar le oferă românilor doar austeritate!", a scris Ciolacu, luni, pe Facebook.