chimbare în Educație! Se va da examen de intrare la liceu din 2024
Începând din 2024, elevii de clasa a VIII-a vor putea da examen de admitere la unele licee, înainte de a susține Evaluarea Națională, a anunțat marți ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu
Începând din 2024, elevii de clasa a VIII-a vor putea da examen de admitere la unele licee, înainte de a susține Evaluarea Națională, a anunțat marți ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, înainte de publicarea proiectelor pentru noile Legi ale Educației.
Colegiile Naționale vor avea dreptul să organizeze un examen de admitere înainte de susținerea Evaluarea Națională.
Potrivit noii legi, examenul de admitere la Colegiile Naționale se va organiza pentru maximum 90% din numărul de locuri, iar locurile rămase neocupate vor intra în procedura de repartiție computerizată, în urma susținerii Evaluării Naționale.
Pentru celelalte licee, admiterea va fi computerizată în baza mediei de la Evaluarea Națională, a precizat ministrul Cîmpeanu.
În cazul liceelor vocaționale vor fi probe de aptitudini.
De asemenea, potrivit noii legi, se va renunța la media anilor de studiu pentru calcularea mediei finale pentru admiterea la liceu.
„Mă adresez acelor elevi care vor începe în septembrie clasa a VII-a. Ei vor avea o șansă în plus, aceea de susținere a examenului de admitere într-un liceu. Este vorba despre dreptul care se acordă prin această lege colegiilor naționale.
Liceele care au demonstrat și vor demonstra calitatea educației vor avea dreptul să-și organizeze propriile examene de admitere în liceu pentru ocuparea 90% din numărul de locuri, 10% vor rămâne pentru a fi ocupate prin procesul normal de distribuire. Acest proces de admitere în liceu se va face înainte de a fi demarată evaluarea națională. Încă de la intrarea în vigoare a legii, pentru elevii de clasa a VIII-a este important de știut că se introduce renunțarea la media din gimnaziu”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Orientarea școlară și portofoliul personal al elevului
”Orientarea școlară și portofoliul personal al elevului sunt lucruri de bază care vor deveni obligatorii la finalul clasei a opta, când consilierul școlar și dirigintele vor avea obligația să emită o recomandare de încadrare în educația secundară superioară.
Deci la finalul clasei a opta, orientarea școlară va fi obligatorie pentru școală, nu va fi obligatorie pentru elevi și părinți, dar școala va fi obligată să emită aceste orientări școlare pentru fiecare elev în parte. Ele se vor baza, desigur, pe portofoliul educațional despre care am făcut deja vorbire. Portofoliul educațional va cuprinde rezultatele înscrise în catalog electronic, va cuprinde evaluări de profil și recomandări de recuperare, va cuprinde toate diplomele, certificatele sau alte înscrisuri obținute în urma evaluării competențelor dobândite sau a participării la activitățile de învățare în diferite contexte, precum și produse ca rezultate ale acestor activități. Portofoliul educațional se va utiliza încă începând cu grupa mijlocie din grădiniță și va fi obligatoriu pe tot parcursul învățământului preuniversitar”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.