Cadariu: Ministerul oferă consultanţă privind înfiinţarea a opt OMD-uri regionale până în decembrie 2023
Ministrul Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat la Constanţa, că o echipă a ministerului se deplasează în ţară pentru a acorda consultanţă administraţiilor locale şi operatorilor din turism.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a declarat marţi, la Constanţa, că o echipă a ministerului se deplasează în ţară pentru a acorda consultanţă administraţiilor locale şi operatorilor din turism, astfel încât până la sfârşitul anului viitor să se înfiinţate opt Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD).
Cadariu a spus că deşi legislaţia privind înfiinţarea OMD-urilor a fost adoptată în urmă cu aproximativ 10 ani, din păcate nu au fost elaborate şi normele de aplicare a acesteia.
"Am avut o prevedere în Ordonanţa 58 de înfiinţare a OMD-urilor adoptată undeva acum vreo 10 ani, din păcate în tot acest interval nu au fost norme de aplicare, nu a apărut hotărârea de guvern. Pe de altă parte, noi avem jalon PNRR constituirea OMD-urilor regionale. Ăsta este motivul pentru care am făcut acel grup de lucru la începutul anului şi după două, trei luni de zile am putut da forma finală a modificărilor la Ordonanţa 58 şi legislaţia primară a fost adoptată. Acum două, trei săptămâni a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de ministru cu normele de aplicare şi din acel moment abia putem discuta despre constituirea OMD-urilor indiferent de nivelul lor - local judeţean, regional şi OMD-ul naţional", a declarat ministrul Turismului, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, constituirea OMD-urilor regionale trebuie finalizată până în decembrie 2023.
"De asemenea, noi avem drept ţintă în PNRR decembrie 2023 pentru înfiinţarea celor opt OMD-uri regionale. Pornind de la acest aspect, în ultimele trei, patru săptămâni, o echipă a ministerului face deplasări în teritoriu, în toate cele opt viitoare OMD-uri regionale pentru a acorda consultată atât administraţiilor locale, cât şi operatorilor din turism, în constituirea acestor OMD-uri", a mai spus Cadariu.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, participă, la Constanţa, la o şedinţă de lucru, având ca temă operaţionalizarea OMD-urilor - o reformă pentru industria turismului şi totodată un jalon asumat prin PNRR, la care participă reprezentanţi ai autorităţile locale, asociaţiilor, organizaţiilor şi patronatelor de profil.
În această dimineaţă a avut loc o şedinţă de lucru în Sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ. Subiectul principal a fost dezvoltarea plajelor turistice. La şedinţă au participat printre alţii Ministrul Mediului Tanczos Barna, preşedintele CJC, Mihai Lupu, primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac şi prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa.