Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate

Cuantumul minim al bursei sociale pentru studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare creşte de la 580 de lei la 900 de lei

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate

Cuantumul minim al bursei sociale pentru studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare creşte de la 580 de lei la 900 de lei, prevede Ordinul Ministerului Educaţiei privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare, organizate cu finanţare de la bugetul de stat, la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior de stat, în anul universitar 2023-2024.

Ordinul prevede şi creşterea cuantumului bursei pentru studenţi şi doctoranzi înmatriculaţi în anul III şi IV de la 1.700/1.950 de lei la 3.200 de lei.
De asemenea, bursa de studiu pentru licenţă didactică cu dublă specializare, respectiv pentru masterat didactic, va fi în valoare de 3.158 lei.
În ceea ce priveşte acordarea de burse de excelenţă olimpică internaţională studenţilor din cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat înmatriculaţi în anul I licenţă care au obţinut premiile I, II sau III la olimpiadele şcolare internaţionale cuantumul va fi:
- 3.300 de lei pentru premiul I;
- 2.475 de lei pentru premiul al II-lea;
- 1.650 pentru premiul al III-lea.
Totodată, cuantumul burselor de performanţă, bursa de performanţă sportivă, bursa pentru învăţământ dual şi bursa specială vor fi stabilite prin hotărâre a senatului instituţiei de învăţământ superior de stat, la propunerea Consiliului de administraţie.