Biden: SUA și aliații săi vor răspunde cu măsuri economice și de altă natură dacă Rusia atacă Ucraina
Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu sancţiuni severe, în special economice în cazul unei escaladări militare în Ucraina.
SUA și aliații săi europeni sunt foarte îngrijorați de numărul mare de forțe rusești de la frontierele Ucrainei și vor răspunde cu măsuri economice ferme și de altă natură în cazul unei escaladări militare, i-a transmis președintele american Joe Biden omologului său rus, Vladimir Putin, în videoconferința securizată pe care au avut-o marți, potrivit comunicatului transmis de Casa Albă.
ACTUALIZARE 22.30: Kremlinul a publicat un comunicat de presă în care transmite că Joe Biden și Vladimir Putin au vorbit despre implementarea rezultatelor summitului ruso-american desfășurat la Geneva în iunie 2021. Totodată, Moscova susține că s-a remarcat importanța implementării consecvente a acordurilor la cel mai înalt nivel și a păstrării „spiritului de la Geneva” atunci când se analizează problemele relațiilor bilaterale și alte probleme apărute între Rusia și Statele Unite.
Kremlinul mai spune că cei doi președinții au amintit de alianța celor două țări în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și că aceștia au subliniat că sacrificiile făcute atunci nu trebuie uitate, iar alianța însăși ar trebui să servească drept exemplu pentru construirea de contacte și colaborarea în realitățile de astăzi.
În ceea ce privește Ucraina, Kremlinul susține că s-a abordat lipsa de progres în implementarea acordurilor de la Minsk din 2015, care sunt „baza incontestabilă pentru o reglementare pașnică” a situației. De asemenea, Putin s-a plâns de „acțiunile provocatoare ale Kievului împotriva Donbassului”.
Joe Biden, la rândul său, a subliniat natura presupusă „amenințătoare” a mișcărilor trupelor ruse în apropierea granițelor ucrainene, se arată în comunicatul Kremlinului, și a subliniat măsurile de sancționare pe care SUA și aliații săi ar fi gata să le aplice în cazul unei escaladări suplimentare a situației. Vladimir Putin a subliniat că responsabilitatea nu ar trebui transferată pe umerii Rusiei, deoarece NATO este cea care face încercări periculoase de a cuceri teritoriul ucrainean și de a dezvolta potențialul militar la granițele ruse, mai subliniază comunicatul Kremlinului.
„Rusia este serios interesată să obțină garanții fiabile, stabilite din punct de vedere legal, care să excludă extinderea NATO spre est și desfășurarea sistemelor de arme ofensive în statele din apropierea Rusiei”, mai subliniază comunicatul de presă al regimului de la Moscova.
Atunci când au făcut schimb de opinii cu privire la securitatea informațiilor, ambele părți au subliniat importanța unui dialog activ continuu pe această temă. Joe Biden și Vladimir Putin și-au exprimat disponibilitatea de a continua cooperarea practică în domeniile procesuale penale și operațional-tehnice de combatere a criminalității informatice.
Totodată, a fost luată în considerare starea de fapt în jurul Planului de acțiune cuprinzător comun privind programul nuclear iranian. Putin a remarcat importanța implementării integrale a acesteia în cadrul convenit inițial, subliniază Kremlinul. Cei doi lideri și-au exprimat, de asemenea, speranța că negocierile pe această temă, reluate la sfârșitul lunii noiembrie la Viena, se vor desfășura într-un spirit constructiv și vor permite luarea unor decizii acceptabile pentru toți participanții.
ACTUALIZARE 21.30: „Președintele Joseph R. Biden, Jr., a avut astăzi o videoconferință securizată cu Președintele Vladimir Putin al Rusiei pentru a discuta despre o serie de chestiuni de pe agenda SUA-Rusia. Președintele Biden a exprimat îngrijorarea profundă a Statelor Unite și a Aliaților noștri Europeni cu privire la escaladarea forțelor Rusiei din jurul Ucrainei și a transmis clar că Statele Unite și Aliații noștri vor răspunde cu măsuri economice puternice și de altă natură în eventualitatea unei escaladări militare”, se arată în comunicatul Casei Albe.
Liderul SUA sprijină în continuare suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
„Președintele Biden și-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a făcut apel la o dezescaladare și la o revenire la diplomație. Cei doi președinți și-au însărcinat echipele să discute mai departe, iar SUA va face acest lucru în strânsă coordonare cu aliații și partenerii”, a adăugat Casa Albă.
Joe Biden și Vladimir Putin au abordat și alte subiecte.
„Președinții au discutat, de asemenea, despre dialogul SUA-Rusia privind Stabilitatea Strategică, au avut un dialog separat despre ransomware, precum și despre un efort comun pe chestiuni regionale precum Iran”, mai spune Casa Albă.
Joseph Biden va organiza, marţi seară, o reuniune în format virtual cu liderii din Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie, pentru a-i informa despre discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
"În cursul acestei după-amiezi (marţi seară, ora României), preşedintele Biden va convoca o videoconferinţă cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, cu premierul italian Mario Draghi şi cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, după conversaţia cu Vladimir Putin", a comunicat Preşedinţia SUA.
"În cursul videoconferinţei de ieri, liderii au stabilit să menţină contactele strânse pentru a avea o abordare coordonată şi completă ca reacţie la mobilizarea efectivelor militare ruse la frontierele Ucrainei", precizează Casa Albă.
Joseph Biden s-a consultat luni seară cu aliaţii din Europa, înaintea videoconferinţei cu Vladimir Putin.
"Am stabilit să avem o poziţie unitară" în privinţa situaţiei din Ucraina, a declarat premierul britanic, Boris Johnson. În cazul unui atac rus, Statele Unite vor suplimenta efectivele militare în ţările est-europene şi vor impune sancţiuni economice semnificative, urmând să analizeze şi posibilitatea admiterii Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică.
Dialogul dintre cei doi vine în contextul în care Federația Rusă a acumulat, pentru a doua oară în acest an, un număr impresionant de forțe militare la frontierele ucrainene. Anterior videoconferinței, SUA și Europa amenințaseră Federația Rusă cu sancțiuni economice drastice dacă va porni o ofensivă împotriva Ucrainei. De altfel, câțiva oficiali americani sugerau că Washingtonul este gata să instituie cele mai drastice sancțiuni de până acum.