Biden, despre atacul de la spitalul din Gaza: Pare că a fost comis de cealaltă echipă, nu de voi
Preşedintele american Joe Biden şi-a exprimat susţinerea pentru versiunea autorităţilor israeliene ce impută combatanţilor palestinieni explozia care a ucis sute de persoane într-un spital din Fâşia Gaza.
Preşedintele american Joe Biden, aflat miercuri în vizită în Israel, şi-a exprimat susţinerea pentru versiunea autorităţilor israeliene ce impută combatanţilor palestinieni explozia care a ucis sute de persoane într-un spital din Fâşia Gaza, informează AFP.
"Am fost profund întristat şi şocat de explozia de ieri (marţi) dintr-un spital din Gaza. Şi, în baza a ceea ce am văzut, se pare că aceasta a fost întreprinsă de partea adversă, nu de voi" (de israelieni), a declarat preşedintele american, alături de prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, la Tel Aviv.
"De asemenea, trebuie să ţinem minte că Hamas nu reprezintă tot poporul palestinian şi că nu le-a adus (palestinienilor) decât suferinţă", a adăugat Biden.
Marţi, Joe Biden s-a declarat "indignat şi profund întristat de explozie".
Preşedintele american, sosit miercuri dimineaţa pe aeroportul din Tel Aviv, unde a fost primit de Netanyahu şi de preşedintele israelian Isaac Herzog, urmează în timpul vizitei sale să aibă o întâlnire cu familiile victimelor atacului sângeros întreprins pe 7 octombrie de comandouri ale Hamas pe teritoriul israelian.
Acest atac a declanşat un nou război între Israel şi Hamas, care făcut deja mii de morţi.
"Americanii plâng împreună cu voi", i-a spus Biden lui Netanyahu.
Premierul israelian a declarat miercuri, alături de preşedintele american, că "lumea civilizată" trebuie să se unească împotriva Hamas la putere în Gaza.